Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Ancore, acum mai mult ca oricând

Mă preocupă multe lucruri astăzi, când scriu acest text. Am citit în The Guardian despre sindicatele britanice care trag un semnal de alarmă despre posibila obligativitate, în curând, a angajaţilor de a se lăsa implantaţi cu microcipuri de către angajatori pentru un control mai bun al forţei de muncă. Două fetiţe din America au fost arestate pentru că se pregăteau să își ucidă colegii de clasă.
Raluca_Life New_edito

Gheţarii se topesc, poluarea e tot mai mare, Bucureștiul e pe locul trei în topul celor mai congestionate orașe din lume, copiii sunt din ce în ce mai drogaţi cu telefoane mobile, tablete și televizoare. Și multe altele, din nefericire cam în același registru.

O bună prietenă care lucrează în domeniul medical mi-a spus că, până în 2025, parcă, boala care va afecta patru din cinci adulţi va fi depresia. Eu cred că, în același timp, oamenii vor fi afectaţi și de anxietate, și de încrâncenare, și de dorinţa nestăvilită de a avea din ce în ce mai mult.

Deci știrile nu sunt prea îmbucurătoare pe niciun front. Pentru că, parcă, lumea și-a pierdut busola. Dacă aveţi nefericirea de a conduce prin București și vedeţi modul în care abordează traficul unii șoferi, o să vă gândiţi, ca mine, că parcă unii s-au oferit voluntari pentru lobotomie.

Întrebarea este – ce facem? Cum ne raportăm la tot acest tsunami de vești proaste care ţine cu tot dinadinsul să ne terorizeze în fiecare zi?

Putem, cum am făcut și eu o vreme, să ne stresăm. Să ne îngrijorăm. Să ne panicăm. Să ne întristăm. Să ne închidem în casă. Să începem să postăm necontrolat pe social media. Să începem să ne înjurăm pe Facebook. Să începem să îi urâm pe toţi cei care au păreri sau principii diferite de ale noastre. Să punem deoparte obsesiv cât mai mulţi bani. Să ne construim un buncăr. Să ne trimitem copiii afară din ţară. Să fugim și noi după ei.

Dar nimic nu va funcţiona dacă nu ne uităm adânc în interiorul nostru și dacă nu ne ancorăm în ceva. Pentru că, evident, fără ancoră ne va lua valul. Ancora mea este Dumnezeu, iar apoi familia și prietenii mei. Ancore care au trecut cu brio testul timpului și al încercărilor de toate felurile, multe dintre ele de foc. Dar, cum spunea cineva foarte înţelept, important este să nu te împietrești și să lași greutăţile să te schimbe. În bine.

Nu știu care sunt ancorele voastre. Însă sper doar că aveţi. Măcar una. Pentru că vin vremuri grele. Vremuri extrem de diferite. Atât de diferite încât este foarte probabil să nu mai știm să reacţionăm, să planificăm sau să ne adaptăm.

Avem nevoie de ancore care să ne ţină drepţi, în picioare, și să nu ne lase să cădem pradă nebuniei care ne înconjoară. Care să ne ajute să trăim frumos.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii