Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

Anchor Grup începe lucrările de modernizare a Plaza România. Investiția este de 10 milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar Anchor Grup începe lucrările de renovarea și repoziționarea a Plaza Romania, iar investiția se va ridica la 10 milioane de euro.
Plaza Romania fatada

Lucrările de renovare vor dura 18 luni și vizează în principal schimbarea fațadei, modificarea circuitului de shopping la interior și transformarea unei aripi a mall-ului în spații de birouri.

„Prin renovarea Plaza Romania urmărim să atragem o afluență mai bună de vizitatori și să avem un grad de ocupare de 100% la finalizarea lucrărilor. In același timp, dorința noastră este să oferim un mall de proximitate, modern și adaptat atat cerințelor pieței, cat și nevoilor clienților. Noua imagine pe care o promovăm este aceea de mall dedicat întregii familii. Ne adresăm în special familiilor tinere si moderne din sectorul 6, cărora le oferim shopping și distracție aproape de casă. Obiectivul nostru este să devenim optiunea numarul 1 în materie de centre comerciale pentru locuitorii sectorului 6”, spune Răzvan Gaită, General Manager Anchor Group.

Gradul de ocupare al Plaza România a fost anul trecut de 54%.

Renovarea va fi efectuată în etape, iar centrul comercial va rămâne deschis pe toată durata lucrărilor, au mai anunțat reprezentanții Anchor Group.

Anul trecut dezvoltatorul a anunțat o investiţie de 50 de milioane de euro pentru transformarea mallurilor Plaza România și Bucureşti Mall.

GALERIE FOTO: Cum vor arăta Bucureşti Mall şi Plaza România după renovare

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii