FacebookTwitterLinkedIn

După 19 ani de activitate în cadrul Carrefour România, Anca Damour a decis să își investească expertiza într-un proiect nou, care urmărește să transforme piața de logistică din România. Cu o reputație recunoscută în expansiunea retailului, Anca e convinsă că pot fi creați „unicorni românești” și în zona de logistică și real-estate.

Cariera Ancăi Damour s-a suprapus peste dezvoltarea grupului Carrefour în România. Ea a debutat profesional în echipa retailerului francez, în 2002, încă de la intrarea pe piața locală. De-a lungul timpului, Anca Damour a ocupat mai multe poziții în cadrul companiei, iar după șapte ani în calitate de director juridic, implicată în toate liniile  de business ale companiei, ea a condus divizia imobiliară a retailerului în România, respectiv Carrefour Property România. „Am început pe când compania deschidea primul magazin, cu misiunea de a crea primul departament juridic. Am condus, alături de o echipă profesionistă, una dintre cele mai de succes expansiuni din grupul Carrefour, am gestionat procese de M&A, am contribuit la strategia unor noi modele de business care astăzi devin internaționale, precum Bringo”, își amintește Anca Damour. Începând din 2013, a ocupat poziția de membru în boardul Carrefour, responsabilă de zone precum expansiune şi real-estate, afaceri corporative, juridic, responsabilitate socială şi comunicare externă.

Anul acesta, a părăsit compania cu o viziune clară și ambițioasă legată de ceea ce o așteaptă mai departe. „Pentru mine, Carrefour e o poveste de succes. Și ciclul natural al oricărei companii de succes este să tindă către echilibru și predictibilitate. Asta înseamnă să repeți ce funcționează, să reduci riscurile, să îmbunătățești unde există probleme. Dar evoluția companiei către succes de croazieră cere mai puține competențe antreprenoriale sau de dezvoltare și mai multă «mentenanță». Ca profesionist, ajungi la o dilemă, aș îndrăzni să spun, clasică: care e rolul meu? Să-mi folosesc expertiza într-o zonă de echilibru și predictibilitate? Sau pentru a crea valoare acolo unde apar noi oportunități, unde cresc noi modele de business? A fost o alegere dificilă, dar mi-a fost clar că tot ce am învățat în acești 19 ani poate să fie folosit astfel încât să creez lucruri noi.”

De altfel, Anca Damour revine des la tema învățării și cum o pui în practică. Se descrie drept o persoană cu un simț analitic dezvoltat, care își evaluează deciziile atât în raport cu rezultatele, cât și cu obiectivele inițiale.

Privind înapoi la cele aproape două decenii de activitate, Anca Damour mărturisește că nu ar schimba nimic. „Nu înseamnă că nu am făcut și greșeli sau că nu existau, retrospectiv vorbind, posibile decizii mai bune în anumite situații. Însă e parte din cariera de management să iei decizii sub presiune, cu informațiile disponibile la acel moment, împreună cu echipa cu care lucrezi. Acele decizii te ajută să gestionezi situații complicate, să vezi progresul pe care ți-l aduce experiența, să navighezi între riscuri și potențial. Să crești”, explică ea. „În calitate de lider, deciziile pe care le iei cântăresc enorm. Și ele devin parte din identitatea ta. Ar fi riscant să putem schimba trecutul, am crea un «efect de fluture» asupra a ceea ce am devenit astăzi. A fi mereu în dubiu dacă o decizie e bună este cea mai sigură cale să ratezi oportunități și să îți demotivezi echipa”. Însă leadership-ul, în general, reprezintă un proces decizional, dar și învățare – un drum continuu de educare și autoeducare. Anca Damour a avut timp și dorința să învețe. Cea mai importantă lecție? „Nimeni nu e perfect 24 de ore din 24. E foarte important să înveți ce te face să funcționezi la cel mai înalt nivel. Ce te motivează, când gândești cel mai bine, care sunt valorile pentru care nu vei face niciun compromis, cum reacționezi la neprevăzut, în ce fel de echipă îți place să lucrezi”.

Privind spre viitor, Anca Damour are două direcții. Din punct de vedere profesional, vrea să ajute business-urile cu capital românesc pentru a deveni jucători importanți pe piețele în care activează. Anca Damour se va implica direct în perioada următoare în proiecte de investiții din zona de logistică și real-estate. „În acest sens, este în fază de lansare un proiect construit împreună cu Sacha Dragic, unul dintre cei mai importanți antreprenori în serie din România (fondatorul grupului Superbet – n. red.)”, mai spune Anca Damour, adăugând faptul că alături de ea este și Ionuț Dumitrescu, fondatorul grupului Element, care are în dezvoltare o serie de parcuri logistice în Bucureşti şi în alte oraşe din România. „Dacă mă uit doar la zona de care sunt apropiată – imobiliar, logistică, retail –, dinamica este absolut extraordinară. Doar că pentru a exploata aceste oportunități trebuie să pui împreună idei, capital, investitori, manageri și parteneri diverși”.

Din punct de vedere personal, însă, Anca Damour consideră că e nevoie de mai multă implicare a liderilor de business în zona societății civile. „Din această perspectivă, voi continua să mă implic direct în sprijinul unor organizații – din poziția de ONG, devin critice pentru viitorul societății noastre. Un astfel de exemplu este Hospice Casa Speranței”, mai spune ea. Anca Damour a fost alături de Hospice timp de 6 ani.

„Uneori – cu toată agenda media plină de turbulențe – uităm că România crește. Și astfel se nasc oportunități de business și investiții. Dar noi, românii, așteptăm întotdeauna ca altcineva să se implice. Nu poți să vorbești despre ce fel de Românie ne dorim și să faci alegeri doar la siguranță. Să vorbim despre cum ne dorim ca sectorul de business românesc să devină puternic și să intre pe alte piețe, dar să rămâi deoparte. Ce ne-a adus pe toți împreună (Anca Damour, Sacha Dragic, Ionuț Dumitrescu – n.red.) e că avem aceeași filosofie despre cum am putea crea un viitor unicorn românesc în zona de logistică și real-estate: gândire antreprenorială modernă, investiții pe termen lung, scalarea expertizei unor oameni care deja au câștigat încrederea clienților din industrie, retail sau private equity. Sunt convinsă că în scurt timp vom putea să vorbim și despre acest nou proiect ca despre o poveste de succes.”

 

 

 

Foto: Matei Buță