FacebookTwitterLinkedIn

Conform studiului „Raportarea Financiară la Antreprenori”, ediţia a-II-a, 2021, principalele utilizări concrete ale bugetului pentru antreprenorii români rămân obţinerea de finanţare bancară sau atragerea fondurilor europene şi nu dezvoltarea afacerii pe baza unui plan pe termen mediu/lung.

„În contextul actual de criză globală, având printre axe, penuria de materii prime, volatilitatea preţurilor, dublat de raportarea la valuta națională și dobânzi, se observă o creştere a nevoii legată de servicii de asistenţă buget şi realizare buget pentru anul 2022”, explică Ioana Arsenie, Fondator Trusted Advisor Strategy & Finance și strateg financiar.

Potrivit acesteia, antreprenorii din agribusiness se raportează la cifre, cu accent pe preţul de achiziţie al inputurilor (îngrăşăminte şi pesticide) şi a securizării expunerii valutare la încasări din export. În transporturi, însă, se vorbește în mod ferm despre reajustarea preţurilor din contractele comerciale şi bugetarea corelată cu strategia de preţuri. Iar, în online, contextul de Black Friday aduce anul acesta o sporire a vigilenţei în ceea ce priveşte definirea campaniilor din punct de vedere marjă.

Legat de contexul economic actual, caracterizat de o volatilitate accentuată printr-o creştere de preţuri, aproximativ 22,69% dintre antreprenorii intervievaţi din cele 3 industrii, corelează preţurile cu bugetul companiei.

Analiza prezintă evoluţia financiară a celor trei industrii privind bugetul antreprenorilor şi are la bază studiul „Raportarea Financiară la Antreprenori”, ediţia a-II-a, 2021, realizat pe un eșantion de 230 de respondenți, companii antreprenoriale din România, care înregistrează o cifră de afaceri între 100.000 de euro și 10 milioane de euro din oraşe precum Bucureşti, Cluj, Giurgiu, Ploieşti, Suceava, Arad și Sibiu.