Cautare




, Contributor

Forbes.com

Servicii financiare |
|

Analiză: Marile bănci britanice, creşteri considerabile la bursă

49 Bursa de Valori Bucuresti .jpg
După primele 11 luni ale anului, Barclays - ca mărime, a doua bancă britanică - a înregistrat o creştere de circa 36% la bursă, iar HSBC – cea mai mare bancă din Marea Britanie și din Europa  (după capitalizarea de piață) - o creştere de aproape 28%  în aceeaşi perioadă.

„Cele două bănci au fost în vizorul unor investigatii, şi-au asumat anumite  deficienţe , au plătit amenzi  foarte mari  și  au luat măsurile interne necesare. În perioda analizată, ambele instituții financiare au avut o serie de rezultate bune”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Barclays a fost sancţionată de către autorităţile din Marea Britanie şi SUA cu o amendă de 290 milioane de lire sterline fiind acuzată că a participat, alături de alte bănci cu operaţiuni globale, la manipularea dobânzilor de pe piaţa interbancară prin influenţarea indicelui Libor (London Interbank Offered Rate). La rândul său, grupul britanic HSBC s-a confruntat cu neajunsurile unor investigaţii ale autorităţilor americane privind anumite deficienţe în controlul combaterii spălării banilor şi a acceptat recent plata unei amenzi record (1,92 miliarde USD) pentru rezolvarea amiabilă a situaţiei.

Dintre numele mari ale economiei britanice, acţiunile Marks& Spencer, cel mai mare comerciant de îmbrăcăminte din Marea Britanie (prezent și în România), au înregistrat o apreciere de cca 23% după primele 11 luni din 2012. “În ansamblul său, piaţa europeană nu a fost favorabilă retailerilor în acest an; cu toate acestea, cei care au adoptat strategiile şi managementul potrivit au putut înregistrat profituri remarcabile: unii au acţionat geografic, stimulând mai mult diferite pieţe, alţii s-au orientat asupra diversificării canalelor de vânzări etc. Marks & Spencer a fost unul dintre retailerii care a identificat şi aplicat căi alternative viabile”, a precizat Victor Safta.

SABMiller, unul dintre cei mai mari producători de bere din lume, care deține în portofoliu mărci internaționale de renume precum Peroni Nastro Azzurro și Grolsch, a înregistrat la rândul său o apreciere de cca 22% pe bursă în perioada ianuarie- noiembrie 2012; compania a raportat rezultate financiare bune pe primul semestru, în condiţiile în care veniturile din America Latină şi Africa au compensat  scăderile de pe piaţa europeană.

Acţiunile GlaxoSmithKline  au marcat o depreciere de la începutul anului şi până la finele lunii noiembrie (cca 10%), pe fondul veniturilor în scădere înregistrate de compania farmaceutică în Europa. Compania britanică Vodafone, unul dintre liderii mondiali în domeniul telefoniei mobile, a înregistrat rezultate favorabile pe piețele emergente, dar se confruntă la rândul său cu declinul vânzărilor în unele țări  din Europa ca urmare a crizei şi reducerii cheltuielilor populaţiei şi firmelor, fapt  reflectat în scăderea valorii acţiunilor sale (cca 11% după primele 11 luni ale anului). Acţiunile Tesco, cel mai mare retailer din Marea Britanie şi unul dintre cei mai mari din lume, s-au depreciat cu aproximativ 20% în perioada precizată.

„Românii au acces la instrumente financiare bazate pe acţiuni din toată lumea, prin intermediul platformelor online de tranzacţionare; aceste instrumente permit realizarea de profit atât în situaţia în care o acţiune se apreciază, cât şi în cazul în care aceasta scade: important este ca investitorul să cunoască piaţa de profil, să fie informat privind companiile în ale căror acţiuni doreşte să investească şi, desigur, să lanseze fiecare tranzacţie potrivit tendinţei de evoluţie a acţiunii respective”, a arătat Victor Safta.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii