Cautare




, Contributor

Bianca Duță este Associate Analyst în cadrul Euromonitor International, din 2017, unde analizează dezvoltarea segmentului de băuturi alcoolice și non-alcoolice și a industriei tutunului din România. ...

Bunuri de consum |
|

Analiză Euromonitor International: Apa carbogazoasă pierde din efervescență

În Evul Mediu consumul de apă se situa sub consumul de bere, deoarece apa nu era de cele mai multe ori sigură pentru băut. Lucrurile s-au schimbat de atunci în întreaga lume, în principal datorita evoluției tehnologice, dar și datorită modificării comportamentului de consum.
shutterstock_288109034

Imaginea arată puțin diferit în România, unde consumul de apă îmbuteliată pe cap de locuitor în anul 2017 a fost încă sub consumul de bere. Ceea ce sugerează că apa îmbuteliată este o categorie emergentă cu un mare potențial de creștere.

România în contextul regional

Din punct de vedere regional, consumul de apă îmbuteliată pe cap de locuitor în România în 2017 a fost cu 35% mai mare decât media Europei de Est și cu 60% mai mic decât media Europei de Vest. Deși din punct de vedere geografic aparține de Europa de Est, trendurile în România sunt puternic influențate de ceea ce se întâmplă în vest, în principal în țări cu un număr mare de emigranți români precum Italia și Spania.

Care sunt categoriile cu cea mai mare contribuție la creșterea volumică?

Conform analizei realizate de Euromonitor International, vânzările de apă îmbuteliată în volum sunt așteptate să aibă o rată de creștere medie anuală compusă de 7,2%, până în anul 2022 România atingand un consum mediu pe cap de locuitor de 132 de litri.

Cea mai mare contribuție la această creștere vine de pe segmental de apă plată. Comportamentul consumatorilor a cunoscut numeroase schimbări în ultimii 5 ani. Dacă în 2012, 6 din 10 cumpărători de apă alegeau apa carbogazoasă, începând cu anul 2017, mai mult de 5 din 10 pun în coșul de cumpărături apă plată.

Ce anume este în spatele acestui fenomen?

Apa carbogazoasă îmbuteliată și-a stabilit poziția în topul preferințelor la începutul anilor ’90. Înainte de ’90, cea mai ușoară modalitate de a obține o băutură similară bauturilor carbogazoase aromate era prin combinarea sifonului cu siropul de fructe. Acesta a fost perioada în care consumatorii s-au obișnuit cu intensitatea bulelor din sifon. Odată cu liberalizarea pieței și pătrunderea pe rafturi a mai multor importuri de băuturile carbogazoase, sifonul a dispărut. Apa mineral carbogazoasă însă a fost un segment care a crescut atingand un consum mai mare decât cea plată, datorită obișnuiței consumatorilor cu bulele intense din sifon. Faptul că pentru a achiziționa apă carbogazoasă gata ambalată consumatorii erau scutiți de statul la coadă aferent încărcării sticlelor de sifon a fost de asemenea un element care a susținut creșterea categoriei.

Total volume, million litres 2012-2017 CAGR (%) 2017-2022 CAGR (%)
Bottled water 4,7 7,2
Carbonated Bottled water 3 7
Still Bottled water 6 8

Sursa: Euromonitor International

Lucrurile au început ulterior să se schimbe, iar apa îmbuteliată plată a cunoscut o creștere volumică dublă în procente în perioada 2012-2017 față de cea carbogazoasă. Această schimbare se datorează, în principal creșterii per total a vânzărilor de apă îmbuteliată. Fenomenul de urbanizare a sporit creșterea vânzărilor de apă îmbuteliată, întrucât calitatea apei de la robinet nu este mereu cea mai bună din pricina infrastructurii foarte vechi. Pe de altă parte, reclamele TV cu privire la calitatea apei din fântână, împreună cu expansiunea retailului modern în zona rurală sunt factori care au contribuit la creșterea vânzărilor de apă îmbuteliată plată.

Fenomenul de conștientizare a calității produselor consumate și creșterea interesului acordat citirii etichetei sunt schimbări în comportamentul de consum venite din vest. Emigranții români din țări precum Spania și Italia unde piața de apă îmbuteliată plată este bine conturată sunt mult mai atenți la ceea ce rudele lor consumă în țară. Acestă conștientizare aduce consumatorul în postura de sensibilitate la elementele de marketing.

Un bun exemplu în acest sens este strategia abordată de Aqua Carpatica. Concentrându-se pe promovarea elementelor cheie ale produsului precum „fără nitrați” și „apă natural alcalină”, marca Aqua Carpatica a atins locul 2 în topul preferințelor în anul 2017. De asemenea, odată cu creșterea interesului părinților pentru etichetă și mai ales când vine vorba despre ceea ce consumă copii lor, Aqua Carpatica a lansat și o variantă de ambalaj de 250 ml special pentru acest segment de consumatori.

În ce direcție se îndreaptă piața?

Pentru a genera prognoze pe urmatorii cinci ani, la Euromonitor am dezvoltat un instrument de analiză ce are la bază modelarea statistică si matematică. Modelul analizează atât impactul din trecut al factorilor „hard”, precum modificarea PIB-ului sau persistența în consum cât și al celor „soft”, cum ar fi impactul promoțiilor, maturitatea pieței sau disponibilitatea produselor, și extrapolează evoluția cererii pentru viitor. Spre exemplu, dacă am observat că în trecut o creștere a PIB-ului cu 2 puncte procentuale a determinat în medie o creștere a consumului de 1 punct procentual, modelul va presupune că și în viitor o evoluție de 2 puncte procentuale va genera o schimbare de 1 punct procentual în volum.

În ceea ce privește dinamica evoluției apei îmbuteliate, până în anul 2022, este preconizată o crește medie anuală ușor sub 10%, cea mai mare contribuție venind din sectorul de apă plată.

Sursa: Euromonitor International

Conform analizei, mai mult de jumătate din creșterea procentuală în volum pentru apa plată va proveni din creșterea PIB-ului, în timp ce aproximativ două puncte procentuale de creștere vor fi aduse de persistența consumului. Prețul produsului este așteptat să contribuie cu +0,5%, produsele marcă proprie fiind cele care au cel mai mare impact în volumul vânzărilor.

Factorii soft, precum conștientizarea consumatorului sau disponibilitatea sunt așteptate să contribuie cu 1 punct procentual la creșterea vânzărilor în volum. În principal, acest lucru se datorează consumului „on the go” în creștere, care poate fi de asemenea observat în creșterea vânzărilor pe ambalaje mici.

În ceea ce privește apa carbogazoasă, lucrurile arată puțin diferit; aproximativ câte 2 puncte procentuale din creștere sunt așteptate să provină din creșterea PIB-ului, persistența în consum și din influența factorilor soft.

O influență mai mare în procent pentru evoluția apei carbogazoase provenită din influența factorilor soft se datorează disponibilității produsului, în special în HoReCa, unde consumul de apă îmbuteliată este preferat celui de apă plată.

După analizarea evoluției vânzărilor de apă îmbuteliate în România, putem observa că există un mare potențial de creștere, consumul pe cap de locuitor fiind așteptat să depășească consumul de bere pe cap de locuitor în următorii cinci ani. Întrebarea care rămâne fără răspuns la acest moment este dacă jucatorii din piață vor profita de climatul favorabil creat de expansiunea retailului și de conștientizarea consumatorilor cu privire la etichetă, sau dacă nevoia consumatorilor va fi acoperită prin alte mijloace precum achiziționarea filtrelor de apă.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii