Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Reinventarea României |
|

Ana Voicu, Founder & General Manager Zuluff: „Pentru noi, sustenabilitatea este un cuvânt cheie”

Ana Voicu este unul dintre antreprenorii români care odată cu punerea pe picioare a business-ului său a adus pieței autohtone o premieră. După zece ani de experiență în domeniul FMCG, în retail mai exact, Ana Voicu aduce prima marcă de scutece de unică folosință sustenabilă din România.
Ana Voicu_E9A5140

„Am lucrat zece ani în domeniul FMCG, în retail, din care o bună parte pentru o multinațională care vindea scutece. Așa că am început să cunosc foarte bine această piață. Exista totuși un singur lucru care mă deranja cumva în activitatea mea de atunci și anume, cantitatea de plastic pe care o aduceam în piață. Astfel m-am hotărât să schimb ceva în sensul acesta. Așa a apărut pe piață afacerea noastră – Zuluff. Am lucrat doi ani ca să proiectez un astfel de produs sustenabil și să-l adaptez la piața din România. Pentru noi, sustenabilitatea este un cuvânt cheie”, a povestit într-o nouă emisiune reINVENTAREA României, Ana Voicu, Founder & General Manager Zuluff.

Zuluff a fost lansat în iulie anul trecut și deși nu are o istorie foarte lungă, brandul a rezistat șocului provocat de pandemia de COVID-19 datorită expunerii naționale în rețeaua dm.

„Datorită faptului că aveam parte de această expunere națională, datorită clienților care testau produsul în dm, am ajuns să avem un flux constant de venituri. Partea bună în această industrie, a scutecelor este că în această perioadă nu s-a simțit o scădere a interesului consumatorului, a avut chiar un efect de stocare, la începutul pandemiei a fost al doilea produs cerut după hârtia igienică în familiile cu copii”, a punctat Ana Voicu.

Potrivit acesteia, în această perioadă, afacerea a resimțit și unele efecte negative: „partea negativă a fost faptul că 70% din business se regăsea în retail, adică în offline și cum multe dintre magazine au fost închise, iar acolo unde acestea nu s-au închis au avut parte de un trafic scăzut, mai ales în perioada de lockdown, vânzările au început să se diminueze. În acest context, m-am văzut nevoită să ies din această zonă de confort în care eu cunoșteam piața din retail și să încep să învăț cum stau lucrurile în online. Încă învăț, este un drum nou, însă reprezintă o oportunitate care se arată a fi destul de interesantă.”

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii