Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

AMC va difuza serialul „Fargo” din 28 ianuarie

AMC va difuza în premieră în România serialul de umor negru și investigație criminală „Fargo” - o adaptare în zece episoade din anul 2014 a filmului cu acelaşi nume realizat de frații Cohen și premiat cu Oscar - începând din 28 ianuarie, de la ora 23:00, informează Media Expres.
Fargo - serial AMC

Serialul „Fargo” a fost premiat cu Emmy și a fost scris de Noah Hawley, avându-i ca producători executivi pe câştigătorii premiului Oscar, fraţii Coen („Fargo”, „The Big Lebowski”), Warren Littlefield şi Geyer Kosinski. Primele două episoade ale seriei sunt regizate de Adam Bernstein și seria a fost produsă de FX Productions şi MGM Television (televiziune cumpărată anul trecut de AMC), fiind difuzată în premieră în aprilie anul trecut pe rețeaua americană FX.

Succesul de audiență înregistrat a determinat decizia de continuare a seriei cu sezonul al doilea care va avea premiera în toamna anului 2015.

AMC Networks International – Central Europe, o unitate de operare a AMC Networks International, cu accent pe piața din Europa Centrală și de Est care are în portofoliu 12 televiziuni din patru genuri – sport: Sport1, Sport2, SportM; copii: Minimax, Megamax; infotainment: Spektrum, TV Paprika, Spektrum Home; filme: AMC, Sundance Channel, Film Mania, Film Café.

În România, serviciile de Marketing şi distribuţie pentru AMC Networks sunt asigurate de Tematic Cable SRL. Televiziunea este disponibilă pe mai multe rețele de cablu și satelit dar nu și în rețelele RCS & RDS.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii