Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Amazon este regele brandurilor în topul BrandZ din 2019 al celor mai valoroase mărci globale

Amazon este cea mai valoroasă marcă din lume, potrivit topului BrandZ din 2019 al celor mai valoroase mărci globale, publicat astăzi de WPP și Kantar la Bursa din New York Stock Exchange.
106 dosar Amazon

Achizițiile inspirate, care au condus la noi surse de venit, un excelent suport pentru clienți și abilitatea de a fi cu un pas înaintea competiției, oferind un eco-sistem divers de produse și servicii, au permis Amazon să-și crească valoarea mărcii în ritm accelerat.

Companiile din tehnologie au condus topul 100 BrandZ încă de la prima ediție a ierarhiei globale a valorii mărcilor din 2016, atunci când Microsoft a fost pe primul loc.

Cu o creștere impresionantă a valorii mărcii de 52% față de anul anterior și ajungând la 315.5 miliarde de dolari, Amazon depășește Apple (locul doi, 309,5 miliarde de dolari) și Google (locul 3, cu 309 miliarde de dolari), ambele crescând, dar cu un procent modest de +3%, respectiv +2%. Amazon pune capăt astfel unei perioade de 12 ani în care giganții din tehnologie au dominat topul 100 BrandZ.

În topul primelor 10 mărci că valoare, Facebook rămâne pe locul 6, în timp ce Alibaba urcă două locuri până pe locul 7 grație unei creșteri de 16% față de anul trecut, ajungând la 131,2 miliarde de dolari. Astfel, pentru prima data, Alibaba depășește Tencent și devine marca chinezească cu valoarea cea mai mare.

Tencent coboară trei locuri până pe poziția a 8-a, pierzând 27% față de anul trecut până la 130,9 miliarde de dolari, din cauza unui climat global mai instabil, potrivit concluziilor BrandZ; un climat în care mărcile sunt obligate să anticipeze nevoile și așteptările în permanență evoluție ale consumatorilor.

Profitând de problemele pe care le au alte platforme de social media din punct de vedere al încrederii și dezirabilității, Instagram (locul 44, valorând 28,2 miliarde de dolari) are anul acesta cea mai rapidă evoluție, urcând 47 de locuri și crescând cu 95% în valoare față de anul trecut. Instagram se bazează acum pe mai mult de un milliard de utilizatori la nivel mondial. Lululemon, compania de echipamente sportive inspirate din yoga, este a două marca din punct de vedere al creșterii, ajungând la un plus de 77% față de anul anterior și la o valoare de 6,92 miliarde de dolari.

Alte mărci care au înregistrat creșteri semnificative, precum Netflix (+65%, locul 34, 34,3 miliarde de dolari), Amazon (+52%, locul 1, 315,5 miliarde de dolari) și Uber (+51%, locul 53, 24,2 miliarde de dolari) ilustrează o lume în care schimbările au loc rapid fiind generate de tehnologie; o lume în care consumatorii acordă o valoare din ce în ce mai mare experiențelor bogate oferite de mărci.

Valoarea cumulată a mărcilor a ajuns la 4,7 trilioane – echivalentul aproximativ al Produsului Intern Brut combinat al Spaniei, Coreei de Sud și al Rusiei.

Raportul și topul BrandZ 100 al celor mai valoroase mărci la nivel mondial se află la adresa de aici.

Cele mai valoroase 10 marci la nivel mondial conform clasamentului BrandZTM 2019

Loc in 2019 Marca Categoria Valoarea în 2019 (miliarde de dolari)
1 Amazon Retail 315,5
2 Apple Tehnologie 309,5
3 Google Tehnologie 309,1
4 Microsoft Tehnologie 251,2
5 Visa Instrumente de plată 177,9
6 Facebook Tehnologie 158,9
7 Alibaba Retail 131,2
8 Tencent Tehnologie 130,8
9 McDonald’s Fast Food 130,3
10 AT&T Telecomunicații 108,3

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii