FacebookTwitterLinkedIn

Gigantul online Amazon a devenit, marți, a doua companie din lume, după Apple, care a atins o capitalizare bursieră de 1 trilion de dolari, după ce valoarea acțiunilor sale s-a dublat în decurs de an, informează Reuters.

Apple a fost prima companie care a atins această performanță, în urmă cu o lună.

Citește și: Apple este prima companie din lume care depășește valoarea de 1 trilion de dolari

Dacă Apple a reușit să depășească pragul de 1 trilion de dolari la 38 de ani de la înființare, compania fondată de Jeff Bezos a reușit acest lucru în 21 de ani. Analiștii spun că, dacă acțiunile Amazon își vor continua ascensiunea, va fi o chestiune de timp până când capitalizarea bursieră a retailerului online o va surclasa pe cea înregistrată de Apple.

Amazon a schimbat modul în care consumatorii fac achiziții și reprezintă o amenințare serioasă pentru magazinele offline.

Jeff Bezos, fondatorul și CEO-ul Amazon, este cel mai bogat om din lume, iar performanța atinsă azi de Amazon i-a adus o creștere a averii cu 1,8 miliarde de dolari, conform Forbes.com. La momentul actual, americanul are o avere de peste 166,8 miliarde de dolari.

Citește și: Fluviul comerţului electronic. Jeffrey P. Bezos şi-a dorit ca numele “Amazon” să nu fie reţinut în istorie doar ca cel mai întins curs de apă dulce al Terrei, ci şi drept cea mai mare companie de e-commerce.