
Avioanele, șapte de la Delta Air Lines și patru de la WestJet Airlines, se vor alătura rețelei de transport aerian Amazon până în 2022, a declarat retailerul online într-un comunicat citat de Reuters.
În iunie, Amazon a închiriat 12 aeronave de marfă Boeing 767-300, transformate pentru a transporta marfă, de la Air Transport Services Group Inc, aducând flota totală la peste 80.
„Cu o combinație de aeronave atât închiriate, cât și deținute în proprietate, avem o flotă în creștere, iar acest lucru ne permite să gestionăm mai bine operațiunile noastre”, a declarat Sarah Rhoads, vicepreședinte Amazon Global Air.
Compania a anunțat în octombrie că va continua, în următorii ani, investițiile în infrastructura de livrare.