Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Amancio Ortega, cel mai bogat om din lume

Amancio Ortega, fondatorul grupului Inditex, a devenit, pentru câteva ore, cel mai bogat om din lume, potrivit Forbes.com.
4. Amancio Ortega

Averea netă a lui Amancio Ortega a crescut într-o singură zi cu 5,3% și a ajuns la 79,8 miliarde de dolari, după ce acțiunile din holdingul său Industria de Diseño au ajuns să valoreze 33,99 euro fiecare. Timp de câteva ore, Amancio Ortega l-a surclasat pe Bill Gates (79,4 miliarde de dolari)  în topul celor mai bogați oameni din lume. Astfel, fondatorul imperiului Inditex a devenit cel mai bogat om de pe planetă.

În aceeași zi, prețul pe acțiune a scăzut până la 33,80 euro și averea lui Amancio Ortega a revenit la suma de 78,6 miliarde de dolari. Cu toate acestea, nu este exclus ca în următoarea perioadă cei doi miliardari să schimbe din nou pozițiile și să se claseze, pe rând, în topul clasamentului.

Industria de Diseño (Inditex) deține brandurile vestimentare Zara, Pull&Bear, Stradivarius, Bershka și Massimo Dutti. Cu vânzări de 20 miliarde de dolari, compania este cea mai puternică din domeniul vestimentar și este cunoscută pentru faptul că articolele sunt schițate, realizate, exportate și vândute în doar câteva zile.

PE ACEEAȘI TEMĂ: AMANCIO ORTEGA, LA UN PAS DE A DEVENI CEL MAI BOGAT OM DIN LUME

Anul trecut, acțiunile companiei au crescut cu peste 50%. Amancio Ortega obține din Inditex sute de milioane de dividende anual și a investit sume mari în imperiul aflat într-o continuă expansiune. A achiziționat clădiri importante în Londra, Barcelona și Chicago, iar în luna septembrie a cumpărat o clădire în Miami cu suma de 370 milioane de dolari.

În cel mai recent raport emis, afacerea imobiliară a lui Amancio Ortega, Pontegadea Inmobiliara a raportat, în 2012, încasări de peste 5 miliarde de euro și datorii de 645 milioane de euro.

Amancio Ortega a început să clădească imperiul Inditex în 1963, în nordul Spaniei, alături de frații săi și viitoarea soție, prin a produce halate de baie pentru femei. Primul magazin Zara a fost deschis în 1975, iar zece ani mai târziu, omul de afaceri a înființat Inditex. În prezent, deține o cotă de 59% în compania Zara, alături de fiica lui, Sandra Ortega Mera, care a moștenit participația de la mama sa, Rosalia Mera, decedată în anul 2013. În prezent, Sandra Ortega Mera este a doua cea mai bogată persoană din Spania, cu o avere estimată la 7,3 miliarde de dolari. Cele mai răspândite branduri ale imperiului Inditex sunt Zara (peste 2.100 unități în toată lumea), Bershka (peste 1.000 magazine), Stradivarius și Pull&Bear (peste 900 unități în întreaga lume).

VEZI TOPUL CELOR MAI BOGAȚI OAMENI DE AFACERI DIN SPANIA

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii