Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Altruismul salvează societatea

Cartea „For Love: 25 heartwarming celebrations of humanity“ a adunat, timp de doi ani, cele mai frumoase povești despre oamenii eroi de lângă noi și demonstrațiile lor de iubire. Eugene Kim și Alice Yoo au vrut să arate lumii că nu toți eroii poartă cape și că a oferi un zâmbet nu costă prea mult.
Miles

Povestea lui Eugene și a lui Alice a început în 2008, când au lansat site-ul My Modern Met, prin care și-au dorit să realizeze un hub cu lucruri pozitive și oameni optimiști. „De atunci și până acum, am avut privilegiul ca în fiecare zi să descoperim oameni care să demonstreze acte de eroism în numele dragostei.“

Drept urmare, poveștile s-au înmulțit, ceea ce i-a determinat să le păstreze, să le transcrie și să le tipărească într-un album care celebrează umanitatea, însoțit de fotografiile protagoniștilor, la fel de grăitoare precum poveștile lor.

Eugene Kim pune mult preț pe puterea interioară a oamenilor, pe emoție și pe atenția la cei din jurul nostru. Este modest și nu vorbește despre el în termeni generoși, însă ține foarte mult la altruism și la a transforma planeta într-un loc mai bun.

Cât de greu a fost să alegeți doar 25 de povești?

De obicei, cele mai bune povești urcă singure în top, așa că a fost destul de ușor pentru noi să le identificăm. Tema care le unește pe toate se referă la acel mod în care oamenii reușesc să ne emoționeze prin actele lor de altruism.

La începutul cărții este scris: „Eroii acestei cărți sunt oameni obișnuiți care fac lucruri deosebite“. Cum crezi că noi, oamenii de rând, putem salva lumea?

Nu toți eroii poartă cape. Există un număr infinit de oameni care fac lucruri altruiste în fiecare zi: părinți care își educă copiii necontenit pentru a deveni varianta lor cea mai bună, profesori care își ajută studenții să atingă excelența, dar pentru un salariu mic, pompieri care stau în bătaia focului pentru a-i salva pe alții. Se întâmplă toate în jurul nostru. Trebuie doar să observăm și să apreciem.

Eugene, care este superputerea ta și cum te ajută?

Îmi place să muncesc mult, să fiu un lider bun și să fac lucruri de care să fiu mândru. Nu aș spune că am vreo putere specială. Doar că ceea ce vreau este să fac pământul un loc mai bun de trăit decât cel în care am locuit eu. Și sper ca misiunea noastră, de a crea o societate pozitivă, să se poată realiza prin artă.

Există o poveste care te-a influențat în mod special?

Le iubesc pe toate, dar, da, există trei povești care m-au marcat: „A Husband in A Pink Tutu“, „Batkid Saves San Francisco“ și „An Up-Themed Anniversary Shoot“.

Prima este despre Bob Carey, cel care s-a îmbrăcat într-un tutu roz pentru a-și înveseli soția bolnavă de cancer. Și-a făcut și cele mai haioase poze, astfel încât trebuie să vezi ca să crezi.

„Batkid Saves San Francisco“ este despre un puști de cinci ani, Miles Scott, care s-a luptat cu leucemia. Fiindcă el își dorea să fie un batkid, întregul oraș San Francisco s-a mobilizat în jurul lui pentru a-i oferi acestuia o zi de neuitat.

Iar cea de-a treia este despre Donald și Dorothy Lutz, căsătoriți de 61 de ani. Fiindcă nu au avut niciodată șansa de a-și face fotografii de nuntă „ca la carte“, fiica lor le-a organizat un shooting incredibil și adorabil în dar pentru aniversarea lor.

Din experiența ta, ce crezi că le lipsește oamenilor astăzi și cum îi putem face mai fericiți?

Sunt un mare susținător al tehnologiei, însă pot să-mi dau seama cum telefoanele inteligente și social media au diminuat interacțiunea dintre noi. Este benefic să ne deconectăm, din când în când, să ne uităm pe noi înșine o vreme în natură, să petrecem timp prețios cu cei pe care îi iubim.

Care este cea mai mare lecție pe care ai învățat-o din cartea ta?

Am învățat că, în ciuda faptului că trăim într-o lume bombardată constant de cinism și care este ruptă din punct de vedere politic, binele încă învinge și ar trebui celebrat. Aceste povești optimiste ne ajută să punem reflectorul pe cea mai bună latură a societății, dar și să inspirăm prin ele și alți oameni.

CITEȘTE ȘI Atelierul Leea – creația unui tată curajos

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii