Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Altex România investește peste un milion de euro în modernizarea magazinelor

Tehnologizarea și digitalizarea sunt două dintre segmentele prioritare în ceea ce privește planul de investiții din acest an al Altex România.
Colosseum_poza

În acest sens, reprezentanții companiei au anunțat deja o investiție în valoare de peste un milion de euro în modernizarea magazinelor Altex din Braşov şi Altex Colosseum.

Suprafața comercială a celor două magazine a fost reorganizată total pentru a fluidiza procesul de consultanță și vânzare în magazin. În plus, în magazine au fost introduse integral etichete electronice și displayuri digitale, susțin reprezentanții companiei.

„Avem un plan investițional amplu, care vizează securizarea unei experiențe omnichannel completă în toate magazinele Altex din România. Iată că mai facem un pas în această direcție, prin reamenajarea magazinelor noastre din Bucureşti Colosseum şi Braşov Cărămidăriei”, a punctat Edvin Abdulachim, director comercial Altex România.

Potrivit acestuia, magazinele mizează acum și pe noi soluții precum servicii de consultanță în achiziția de servicii de energie și gaze, posibilitatea de livrare a produselor la domiciliu în aceeași zi, inclusiv în weekend, rabla pentru electrocasnice sau opțiunea achiziționării de asigurări pentru locuințe sau asigurări CASCO.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii