FacebookTwitterLinkedIn

Subsidiara locală a Alstom are 1.050 de angajați în centrele de producție și birourile din București.

Inginerii români oferă deja suport tehnic de specialitate în întreaga lume, în cadrul unor proiecte precum: ECS (Environmental Control Systems) – design, planificare, implementare – NMS (Network Management Solutions) – integrare, dezvoltare de software și testare – și contribuie la dezvoltarea unor sisteme computerizate (tehnologie pentru rețele inteligente) pentru jucători importanți de pe piețele energetice din Europa, Africa și Orientul Mijlociu, oferind, de asemenea, servicii în șantier, potrivit anunțului companiei.

„Suntem dedicați pieței din România, care devine pentru Alstom un centru specializat și de export pentru piețele Power și Transport în Europa de Est. Compania este prezentă pe piața românească de peste 20 de ani, în special în energie și transport. Ne propunem să dezvoltăm afacerea în regiune prin tehnologie și un nivel înalt de specializare, în cadrul unor proiecte importante”, a declarat Gilbert Porcherot (foto), președintele Alstom România.

Principalele proiecte Alstom aflate în desfășurare în România sunt: lucrările la instalația de desulfurare a Unității 4 a termocentralei Rovinari, precum și la instalațiile de desulfurare ale Unităților 1 și 2 ale termocentralei Craiova II (în sectorul Power), contractul de mentenanță pentru metroul din București, semnat cu Metrorex în 2004, cu o durată de 15 ani, contractele cu CFR pentru segmentul Coșlariu-Micăsasa – electrificare, furnizare de energie electrică, telecom, pentru segmentul Simeria-Vințu de Jos – electrificare, telecom, sistem de informare a călătorilor, precum și pentru segmentul km 614-Curtici – electrificare, semnalizare, ERTMS (Sistemul European de Management al Traficului Feroviar) nivel 2, GSM-R (în sectorul Transport), și reabilitarea stației electrice Mănăștur de 110/20/10 kV și a stației electrice Tulcea Vest de 400 kV (în sectorul Grid).

Alstom este unul dintre liderii mondiali în domeniul producerii și transportului energiei electrice, precum și în infrastructura feroviară și este prezent pe pața din România de 20 de ani.