FacebookTwitterLinkedIn

„Lucrăm permanent la creşterea eficienţei operaţiunilor noastre, pentru a ne menţine competitivitatea pe o piaţă internaţională foarte fragilă”, a declarat Gheorghe Dobra, CEO al Vimetco şi Directorul General al Alro Slatina.

„În ultimii nouă ani, am investit în echipamente moderne, am crescut capacitatea de producţie pentru aluminiu cu valoare adăugată mare, am redus consumurile specifice şi am început reciclarea deşeurilor de aluminiu. Toate aceste măsuri au ca scop consolidarea poziţiei noastre pe piaţă”, a mai declarat Gheorghe Dobra

Ca urmare a programelor de investiţii în eficienţa energetică, în ultimii nouă ani, Alro a reuşit să diminueze consumul de electricitate pe tona de aluminiu cu peste 75%, pentru produsele procesate, în timp ce consumul de gaz s-a redus cu peste 90% în perioada respectivă.

Consumul direct de electricitate pentru întregul proces de producţie a aluminiului a fost mai mic cu 10%, în 2012, comparativ cu 2003, iar cel de gaz, cu circa 30% mai redus.

Ca parte a strategiei de creştere a eficienţei, Compania a continuat să investească în extinderea capacităţii de producţie pentru produse cu valoare adăugată mare.

Alro a continuat să investească în procesarea deşeurilor de aluminiu, pentru a reduce efectele creşterii taxelor pentru consumul de energie, care au afectat industria aluminiului (certificate verzi, taxa de cogenerare etc), anunță compania.