Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Alma Media distribuie Da Vinci Learning din aprilie

O nouă companie de distribuție de televiziune pentru cablu, satelit și prin internet, Alma Media, și-a început activitatea din luna aprilie 2014, distribuind pentru început televiziunea Da Vinci Learning, informează Media Expres.
anda manza

Compania este condusă de Anda Mânza (foto), până anul trecut directoarea biroului Chello Central Europe din România. Anda Mânza este de asemenea cunoscută în industria de cablu de mulți ani, lucrând printre altele pentru foștii operatori Kappa, Astral Telecom și apoi în distribuția de programe în cadrul firmei Zone Vision/Zone Media condusă de omul de afaceri și organizatorul de concerte Dorian Ciubuc.

Anda Mânza a declarat pentru Media Expres că noua sa firma a fost înființată în aprilie 2014 după ce i-a expirat convenția de neutralitate în industria de televiziune după închiderea biroului Chello Central Europe și că urrmează ca și alte televiziuni să intre în portofoliul de distribuție al Alma Media.

Anda Mânza şi-a început cariera în industria de cablu în 1993 în compania Kappa Servexim, la vremea respectivă firma fiind lider pe piaţa românească, în special în domeniul distribuţiei TV şi internetului folosind tehnologii de ultimă oră. Între 1995 şi 1998 a lucrat pentru Televiziunea Română. În 1998 s-a întors la Kappa în calitate de director de vânzări şi marketing, responsabilă atât de divizia de televiziune cât şi cea de internet.

În 2000, Kappa a fost achiziţionată de către firma Astral, unde Anda Mânza a ocupat diferite funcţii. Una dintre ele a fost poziţia de director de marketing şi vânzări până în 2006, când Astral a fost achiziţionată de către UPC.

Între 2006 şi 2008, Anda Mânza a fost printre altele director de marketing la televiziunea de muzică U TV și apoi a ocupat aceaşi funcţie în cadrul companiei de cablu DCS, una din firmele care au fondat actualului operator Akta.

Da Vinci Learning este o televiziune de documentare cu profil educativ licențiată în Germania, cu sediul la Berlin, care s-a lansat în România și în alte țări din centrul și estul Europei în anul 2007.

Televiziunea este distribuită în România prin UPC, Romtelecom, Akta și alți operatori mai mici și era de asemenea prezentă, la sfârșitul anului 2013, în următoarele țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Turcia, Malaezia, Africa de Sud, Tailanda și Taiwan.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii