
„2019 a fost un an greu, dar, per total, a fost un an bun. Am depus eforturi pentru a schimba ADN-ul companiei în așa fel încât să creştem pe segmentul asigurărilor non-auto. Am reuşit performanţa de a creşte pe această linie de business cu 14%, în pofida unui început mai greu de an. Asigurările de viaţă sunt vedeta anului pentru noi şi le vedem crescând şi în anii următori, atât în piaţă, cât şi în portofoliul nostru. Probabil că în 2-3 ani se va bate ca de la egal la egal cu RCA-ul“, a declarat Virgil Şoncutean.
Allianz-Țiriac a înregistrat în primele nouă luni ale anului, prime brute subscrise de peste un miliard de lei, în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului anterior. Asigurătorul a înregistrat o creştere pe segmentul asigurărilor de viaţă de 8% în primele nouă luni din 2019, ajungând la peste 10% în primele zece luni din anul 2019.
La nivelul segmentului non-auto, principalii contributori la creştere au continuat să fie asigurările de sănătate, cu un plus de 31%, și asigurările de proprietăţi, cu un avans de 10% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Pe segmentul asigurărilor de sănătate, Allianz-Țiriac este lider de piață cu aproape 150.000 de clienți.
Creșterile de pe liniile non-auto au reuşit să compenseze scăderea primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor auto obligatorii (RCA). La nivel agregat, pe toate liniile de business, Allianz-Țiriac a înregistrat prime brute subscrise de peste unmiliard de lei, în creștere cu 3% față de primele nouă luni din 2018.
„În doi ani de zile ne aşteptăm ca asigurările auto să scadă ca pondere sub 50%, astfel ar trebui să devenim o companie care va avea o pondere a asigurărilor de viaţă de peste 50%. 2021 s-ar putea să fie anul în care vom deveni o companie cu peste 50% pondere asigurări non-auto şi life. Ne aşteptăm ca asigurările de viaţă să fie a doua linie de business ca importanţă, mai ales că deja se apropie de valoarea de 200 milioane de lei, iar RCA-ul este cu puţin peste 200 milioane de lei“, a explicat CEO-ul Allianz-Ţiriac.
“Vrem să creștem și în privința vânzării, și în privința profitabilității, continuăm să ne îmbunătățim mixul de portofoliu, să creștem toate liniile de business non-motor, vom lansa noi produse. În acest an vom crește cu 3-3,5% în ceea ce privește subscrierile. Pe segmentul auto, vânzările se vor menține la nivelul anului precedent, cu un plus pe partea CASCO și cu minus pe RCA. Baza de clienți a companiei a crescut cu 6-7%”, a adăugat Virgil Șoncutean.