FacebookTwitterLinkedIn

Alina Cazacu a ocupat anterior poziția de Head of Digital la ProTV, până în iunie 2018. Pentru puțin timp a testat și viața de antreprenor, deschizându-și propria agenție de marketing digital înainte de a se alătura echipei elefant.ro.

De-a lungul carierei sale, Alina Cazacu a inițiat și dezvoltat mai multe proiecte online în cadrul Telekom și, de asemenea, la Pro TV, printre acestea numărându-se și lansarea unei platforme video.

Alina Cazacu: “Venirea mea în elefant.ro reprezintă cumva o întoarcere la domeniul care mi-a plăcut cel mai mult și cu care mi-am început cariera în digital – comerțul online. Simt că experiența acumulată, împreună cu specializarea în marketing digital, sunt un mix foarte potrivit pentru dezvoltarea brandului elefant.ro în următorii ani. Obiectivul meu aici este de a convinge, cot la cot cu echipa elefant.ro, cât mai mulți oameni, ca destinația lor preferată de cumpărături online să fie elefant.ro pentru categoriile pe care le acoperim”.

TELEVIZIUNILE CU CELE MAI MICI RATINGURI ÎN URBAN – AUGUST 2018

Sergiu Chircă, CEO al elefant.ro: “Suntem bucuroși că Alina Cazacu a preluat conducerea departamentului de marketing al elefant.ro. Numirea Alinei este încă un pas pe care îl realizăm în direcția consolidării echipei tinere, dinamice și cu ambiții mari pe care elefant.ro o are în prezent”.

Elefant.ro are în prezent peste 250 de angajați.