Este și opinia lui Alin-Daniel Fodoroiu, Vicepreședinte Executiv Business Idea Bank care a enumerat, în ultima ediție a emisiunii Forbes Forward de anul acesta, care au fost cele mai de preț lecții survenite în urma unui an atipic.
„Această criză sanitară mi-a certificat încredere într-un slogan în care credeam dinainte de instalarea pandemiei, și anume, „be digital”! Consider că dacă, tu, actor economic te-ai gândit la digital abia în anul 2020…mai e mult până departe. Nu spun că este imposibil, dar este deja târziu. Noi ne-am profilat deja ca bancă digitală încă din 2016”, a explicat Alin-Daniel Fodoroiu, care a punctat faptul că instituția bancară pe care o reprezintă a reiterat continuu platformele din zona online.
În tot acest timp, instituția bancară a ajuns să dezvolte o platformă care colecta, în trecut clienți interesați, pentru a ajunge în prezent să ofere credite 100% prin acest tip de canal.
„Un alt produs care a conturat și mai bine importanța digitalului în această perioadă a fost ideea web-depo – aceasta este platforma noastră de colectare depozite 100% online, fără să fi fost, în realabil, client al băncii. Astfel, am ajuns ca peste 8% din depozitele atrase de banca noastră să provină de la non-clienți, adică clienți care nu au o relație de afacere deschisă în prealabil cu banca și care nu s-au deplasat la unitățile noastre pentru a-și constitui un depozit, iar episodul acesta pandemic, cumva, a favorizat apetitul clienților pentru a deschide depozite în acest mod”, a completat Alin-Daniel Fodoroiu.
Vicepreședintele Executiv Business Idea Bank consideră că, această criză a fost cel mai bun moment în care s-a demonstrat faptul că dacă ești alături de clientul tău, acesta nu va întârzia să te răsplătească, iar răsplata este însăși fidelitatea sa – unul dintre cele mai importante lucruri pentru o bancă, căci acesta este scopul acestor instituții de creditare: de a avea clienți și de a-și dezvolta permanent relațiile de afaceri cu aceștia.
„Și noi am simțit șocul crizei sanitare în perioada de lockdown, asta se întâmpla undeva în luna aprilie, atunci când vânzările noastre au scăzut cu până la 50%, însă s-a dovedit a fi o situație temporară, pentru că cererea a existat, numai că ea a fost amânată. În același timp, se întâmpla ca noi să lansăm creditul imobiliar, un proiect care ne-a depășit așteptările. Cu acest proiect ne-am atins țintele bugetare, undeva prin luna septembrie ceea ce ar înseamna că, pe final de an, tot ceea ce am făcut a fost peste estimările inițiale”, își amintește Alin-Daniel Fodoroiu.
În ultima ediție a emisiunii Forbes Forward de anul acesta, Alin-Daniel Fodoroiu a atras atenția asupra faptului că nu traversăm o criză financiară precum cea din 2008, care era provocată de o bulă imobiliară și financiară și de un carusel care s-a prăbușit: „într-adevăr criza în care ne aflăm este o criză de natură sanitară, dar care dacă se prelungește foarte mult va avea efecte mult mai mari asupra economiei. Ceea ce mă face să fiu optimist pentru perioada următoarea este faptul că, se pare că apar soluții în ceea ce privește procesul de vaccinare. ”
Pe plan personal, Alin-Daniel Fodoroiu completează că experiențele de viață și din sânul familiei sunt mult mai importante și s-au dovedit a se afla din nou în vârful piramidei. „Am învățat că bunurile fizice contează mult mai puțin, iar criza aceasta a venit să ne întărească această perspectivă asupra vieții. Fiecare dintre noi, cred că a cheltuit mult mai puțin în această perioadă și a descoperit că este mult mai fericit atunci când petrece mai mult timp cu familia”, a concluzionat vicepreședintele Executiv Business Idea Bank.