
Ali Çapa, CEO TC Capital
Oportunitatea pentru România
Ali Çapa: Multe persoane care au emigrat în Europa de Vest s-au întors în România după criza COVID-19. Desigur, unii dintre ei vor reveni în Europa de Vest, de îndată ce vom fi traversat cea mai dificilă parte a acestei crize. Totuși, cred că există o oportunitate de a reține mulți dintre românii întorși în această perioadă și de a stimula astfel piața forței de muncă, la nivel local. De asemenea, această perioadă în care se fac calcule ar putea duce la adoptarea unor măsuri de reformă a sistemului de sănătate publică, care ar fi susținute de populație și ar fi o oportunitate ca România să-i prindă din urmă pe omologii săi vestici, în acest domeniu.
Domenii ce trebuie reformate
Ali Çapa: Cred că în primul rând ar trebui reformat sistemul de sănătate publică, deoarece este cu mult în urma omologilor din Uniunea Europeană. Spre exemplu, România are cel mai mare procentaj, la nivelul UE, de “decese care ar fi putut fi evitate” în rândul pacienților internați. Așadar, este evident că sunt necesare măsuri adecvate în acest domeniu.
Măsuri urgente pentru relansare
Ali Çapa: Până în prezent, autoritățile centrale au luat câteva măsuri bune, două dintre ele fiind amânarea plății ratelor bancare și a impozitelor, precum și posibilitatea de a intra în șomaj tehnic pentru industriile unde activitatea era mai intensă și imposibil de realizat de la distanță. În următoarea perioadă, cred că o măsură pe care Guvernul ar trebui să o ia în considerare, pentru a ajuta economia locală să se recupereze mai repede, este acordarea împrumuturilor de capital de lucru către IMM-uri. De asemenea, accelerarea investițiilor în proiectele de infrastructură aflate în derulare – inclusiv măsurile de îmbunătățire a funcționării instituțiilor de sănătate publică, extinderea autostrăzilor, modernizarea infrastructurii agricole –este de natură să stimuleze economia.
Revenirea domeniului
Ali Çapa: Este foarte dificil să facem estimări pentru că nu știm exact ce se va întâmpla; de exemplu, câte valuri de izolare la domiciliu vor exista până când testarea va fi larg răspândită și va fi găsit un vaccin. Deocamdată, pot spune că piața imobiliară și segmentul de birouri își vor reveni într-un ritm satisfăcător, ținând cont de faptul că activitatea economică se va relua începând cu mijlocul lunii mai, cu anumite restricții, desigur, și nu vor exista blocaje suplimentare. În prezent, vorbind despre proiectul nostru, Hyperion Towers, cererea care a existat înainte de perioada de izolare este încă prezentă. Unele tranzacții au avansat și în acest timp. Avem și tranzacții care au rămas în așteptare, dar niciuna nu a fost anulată. În ceea ce privește schimbarea paradigmei, efectele încă nu se văd. Dacă evităm un al doilea val al blocării activității, lucrurile ar trebui să revină la normal în curând. În cazul în care activitatea economică va fi stopată sau încetinită foarte mult din nou, ar putea surveni într-adevăr daune care să afecteze profund nu doar segmentul nostru, ci industria locală în ansamblul său.