Alexandru Rafila a precizat că a pus la punct un circuit al pacientului foarte clar, menţionând că va creşte capacitatea de testare de la câteva sute de puncte la câteva mii, fiind o mărire de cel puţin 10 ori a locaţiilor de testare.
Alexandru Rafila: „Cred că încă nu este preponderent Omicron în România. Nu putem să răspundem cu certitudine acestei întrebări. (…) Este o transmitere, spunem noi, sporadică în acest moment, a variantei Omicron, însă este foarte probabil ca în perioada următoare, adică în următoarele una-două săptămâni, să devină o transmitere comunitară susţinută a variantei Omicron”, conform RRA.
Două dintre simptomele tipice pentru Omicron sunt „durerea de gât oarecum modificată, mai puţin intensă, mai degrabă ca un soi de mâncărime şi transpiraţii abundente în timpul nopţii”.
„Sunt sigure şi alte simptome: astenie, dureri musculare, mialgii, febra, câteodată un sindrom digestiv”, a adăugat Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila: „Începând cu sfârşitul acestei luni vom avea la dispoziţie antivirale inovative, pe care le vom administra doar pacienţilor care au forme medii şi factor de risc. Noi am estimat (…) în jur de un milion de cazuri şi tratamentul antiviral încercăm să-l obţinem pentru circa 250.000 dintre aceste cazuri”.