Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Alexandru Hergan

Alexander Hergan.jpg
Avere: 175 milioane de euro Vârsta: 64 de ani Reşedinţa: Bucureşti Domenii: imobiliare, construcţii

Omul de afaceri care a fondat în urmă cu mai bine de zece ani businessul Avrig 35, prin intermediul căruia a construit birouri pentru Petrom sau Vodafone, dar şi spaţii comerciale pentru hipermarketurile Auchan a părăsit anul acesta conducerea grupului. Hergan, care a vândut în ultimii cinci ani proprietăţi de peste 250 de milioane de euro, toate dezvoltate de companii din grup, spune că a decis să rămână doar acţionar principal în cadrul Avrig 35. Susţine că anul trecut a fost foarte dificil, aproape imposibil. „2009 a fost cel mai neproductiv an din întreaga mea cari­eră. Am pus pe hold patru proiecte şi am rămas blocaţi cu cei aproape 32.000 mp de birouri din Piaţa Victoriei“, a declarat Hergan, care mai spune că, astfel, a pierdut chiriile pentru doi ani.Afaceristul român mai are în proprietate circa 100 loturi de teren, cu suprafeţe „darnice“, în România, iar la prima apariţie în presă, după o secetă de zece ani, a declarat concis că are în minte „câte un proiect imobiliar pentru fiecare dintre terenurile pe care le deţine“. Deşi nu a anticipat criza, după cum spune chiar el, businessul său a continuat să se dezvolte. Astfel, în martie, Grupul Avrig 35 a vândut către fondul de investiții sud-african NEPI spațiile comerciale operate de magazinele Auchan și Bricostore din centrul comercial Iris Shopping din Pitești, pentru suma de 21 milioane de euro.

În paralel, Hergan a anunţat, anul acesta, semnarea unor contracte cu companiile Auchan şi Decathlon pentru închirierea unor spații comerciale într-un proiect de 80 de milioane de euro care va fi dezvoltat pe o fostă platformă a grupului Sicomed.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii