FacebookTwitterLinkedIn

“Studiez medicina în București și am avut șansa extraordinară să-mi îmbogățesc experiența academică și în străinătate (Elveția, Italia). Mă preocupă în mod deosebit neuroștiințele”, spune tânărul.

Aflați mai multe și despre alți tineri români remarcabili.

În 2008 a fost recrutat de Centrul pentru Excelență în Neuroștiințe, în Grupul Român de Inițiativă în Neuroștiințe iar în prezent, Alexandru conduce echipa de studenți care se concentrează pe monitorizarea creierului în timpul comei. A lucrat în Copenhaga la Panum Institute of Neuroscience and Pharmacology și în Boston la Massachusetts General Hospital și Harvard Medical School.

“Aceste experiențe deosebite mi-au modelat abilitățile, gândirea critică, spiritul de echipă și s-au concretizat cu premii și recunoaștere la nivel internațional. În 2009, am fost ales secretar științific al Scientific Organization of Medical Students iar, din 2012, președinte. Experiența de leadership mi-a permis să inițiez și să coordonez proiectul interdisciplinar Basic Research Skills, cea mai complexă școală națională de cercetare pentru studenți din România”, adaugă Alexandru.