Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Alexandra Iordăchescu: „Dacă îți faci jobul cu pasiune, succesul vine de la sine”

Alexandra_Iordachescu_poza.jpg
Cum se învață meseria de publicitar? La școală sau pe „ogorul” publicității? Îți trebuie diplome și certificate de calificare sau pur și simplu dorința de a învăța? Trebuie să fii tobă de carte sau să fi căzut în „butoiul cu talent”? Să transpiri muncind sau să furi meseria de la cei mai bătrâni? Citiți opiniile unor tineri care au reușit în publicitate. Veți avea ce învăța!   Alexandra Iordăchescu - Communications Manager Procter & Gamble Balkans la ageniția Starcom MediaVest Group

Forbes: Cum ai învățat publicitate: în agenție, la locul de muncă, ai urmat o școală de specialitate, din cărți, ai avut vreun profesor?

Alexandra Iordăchescu: Primul meu contact cu publicitatea a fost în timpul liceului. Aveam un abonament la British Council și am descoperit secțiunea de „Advertising” a bibliotecii, mai exact o carte scrisă de David Ogilvy.

În timpul facultății, am continuat să citesc cărți în domeniu, iar în anul IV am văzut un anunț de angajare la Mindshare. Nu știam exact ce ar presupune să lucrez într-o agenție de media, însă mi s-a spus că trebuie să-mi placă publicitatea și Excel-ul.

Pasul cel mare a fost făcut când am venit la Starcom, unde am început să fac strategii de comunicare pentru Procter&Gamble. Era altceva, mult peste cifrele și Excel-urile, care și acum îmi plac. 

Consider că învăț publicitate în fiecare zi, având norocul de a fi lucrat pe clienți diverși și trecând prin mai multe departamente ale unei agenții.

Forbes: Există o vorbă (veche): „Meseria se fură, nu se învață”. Este valabil acest proverb în publicitate?

Alexandra Iordăchescu: Este foarte valabil acest proverb, mai ales în publicitate. Furi meserie de la colegi, de la clienți, de la partenerii cu care lucrezi – agenții partenere sau furnizori.

Cel mai mult înveți de la colegi, experienta în domeniu spunându-și cuvântul – o bună cunoaștere și înțelegere a pieței de publicitate / media ajută la dezvoltarea strategiilor și stabilirea obiectivelor.

Bineînțeles, pe lângă ce înveți de la colegi, dorința de a învăța continuu este absolut necesară. Contactul zilnic cu piața din România, dar și cu ce se întamplă în domeniu în afara țării este esential pentru a reuși să rămâi ancorat în domeniu. Iar aceste lucruri trebuie să-ți dorești să le descoperi singur.

Forbes: Care este sprijinul agenției sau rețelei din care faci parte în așa-numita perfecționare profesională?

Alexandra Iordăchescu: Starcom este agenția care m-a ajutat să cresc în acest domeniu. Sprijinul intern a fost asigurat, în primul rând, de colegii din toate departamentele, care au o experiență considerabilă în domeniu. În al doilea rând, este o agenție care facilitează foarte mult accesul către resursele rețelei globale.

Tot pe plan intern, Starcom m-a ajuta întotdeauna să cresc și să capăt experiență în diverse arii, ținand cont mereu de dorințele mele.

Am fost totodată sprijinită și am învățat multe lucruri noi prin posibilitatea de a participa la traininguri internaționale, ținute de oameni cu o mare experiență în domeniu, unde nu cred ca aș fi putut să ajung fără sprijinul agenției.

Forbes: Care credeți că este succesul în publicitate: să fii tobă de carte sau să ai talent?

Alexandra Iordăchescu: Succesul cred că ține de pasiunea cu care faci publicitate. Dacă îți faci jobul cu pasiune, succesul vine de la sine. Cred că în media trebuie să fii și tobă de carte și să ai și talent în aceeași măsură: să fii toba de carte însemnând să ai knowledge-ul necesar pentru a duce la îndeplinire taskurile din agenție și să ai talentul de a împacheta totul în prezentări pentru client.

CARTE DE VIZITĂ

Alexandra Iordăchescu, 28 de ani

Agenția: Starcom MediaVest Group

Funcția: Communications Manager Procter&Gamble Balkans

Studii: ASE – Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine – engleza. Școala de Media din România – primul curs de media din România (2008).

Experiență: Media planning și buying la Mindshare, account manager Cosmote – coordonarea activității de planning și dezvoltare de strategii pentru campaniile Cosmote Postpay și Image (2008 – 2010).

Prezent: Din decembrie 2012, a preluat și funcția de Digital Strategist pentru cei mai importanți clienți FMCG ai Starcom.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii