Am văzut recent filmul documentar despre Alexander McQueen și am avut senzaţia similară cu aceea pe care o am când privesc un tablou: în faţa unei lucrări de artă, văd și artistul; la fel mi s-a întâmplat și atunci când am privit o creaţie McQueen – l-am simţit pe el. Efectul este înălţător; creaţiile lui ne invită să locuim, să simţim puţin viaţa și moartea alături de el. Și filmul documentar despre el ne invită să locuim, este ca o trecere rapidă prin viaţa lui scurtă. Imaginile din arhiva personală, folosite pentru prima dată într-un documentar, te convertesc definitiv pentru a înţelege nu doar însingurările lui, ci și pe cele proprii.
Moda, ca un drog
Găsim în film un spaţiu vizual plin de însingurare sufletească, unde moda nu este doar o simplă descărcare. Simţim gândirea rece a artistului, unde fiecare cadru din documentar este un parteneriat prin care ne dăm acordul de a trăi și de a suferi cu Lee, așa cum îi spuneau apropiaţii. O să vedeţi un tânăr cu ochii albaștri, vesel, plin de glume, unde ironia și autoironia fac casă foarte bună în el. Tot prin ochii lui o să simţiţi cum moda este într-o plină expandare. Efectul este similar cu cel al pupilelor dilatate de droguri, moda îl droghează și cere mai mult, tot timpul mai mult. În prezentările de modă, imaginile găsite de McQueen sunt himere, ca viaţa însăși. Fiecare imagine este un colaj compus din tot felul de surse de inspiraţie.
Dovada că un creator nu poate exista fără cărţi. Fără studiu, fără pasiunea cărţilor, ești doar un imitator.
Cine vrea să-l înţeleagă mai bine pe McQueen trebuie să caute câteva cărţi. Unele scumpe și rare, ca The Birds of America, de John James Audubon (1827), sau Libro de Geometria, Pratica y Traça, de Juan de Alcega (1589), altele accesibile, la doar la un click distanţă, ca Flora, de Nick Knight (1997), Leigh Bowery, de Robert Violette (1998), sau Harm’s Way: Lust & Madness, Murder & Mayhem, de Joel Peter-Witkin (1994). Toate aceste cărţi, citite și înţelese, ne ajută să compunem mai clar imaginea lui McQueen, și doar atunci nu ne vom mira că Joel Peter-Witkin stă pe același podium cu tratate de geometrie și cu opera lui Leigh Bowery.
La pittura e una cosa mentale!
În citatul lui Leonardo da Vinci stă și descifrarea stării pe care trebuie să o ai când privești o operă de artă. Când am văzut creaţiile lui McQueen, am deslușit imaginea clară a artistului cu toate stările lui neînţelese și devitalizate. Pentru el, înfigerea momentului de inspiraţie în sufletul publicului este o elegie a marii treceri și o meditaţie tristă asupra destinului său. Spiritul creator al lui Alexander McQueen a ales să se exprime prin modă. Prezentările lui sunt rupte din artele spectacolului și merg influenţate de la senzaţia gotic-morbidă până la știinţa și tehnica zilelor noastre. Prezenţa filmului în România îi permite publicului nostru să înţeleagă rolul înșelător al imaginii din lumea modei. Esenţial este că documentarul mărește vizual pribegia noastră în care trebuie să alegem: coborâm spre întuneric sau urcăm spre lumină. Dar, până la urmă, totul este doar un truc, o perdea de fum, un spectacol de modă, este doar un film cu un tip care a creat și apoi s-a oprit brusc. Cei care gândesc așa nu pot înţelege natura umană și, implicit, nu se pot înţelege nici pe ei înșiși. Viaţa este o căutare permanentă.
Creatorul și autoinserarea sa în fiecare operă de artă
Am simţit în acest documentar un om chinuit de contrastele caracterului şi psihicului său, un om care s-a autoinserat în fiecare prezentare de modă, un om în așteptare, un om chinuit de propriii demoni, un om supus supliciului, care, până la urmă, a acceptat să cadă pradă puterilor vrăjmașe. Filmul poartă în el drama omului și a creatorului Alexander McQueen. Palpăm prin ochii noștri un amestec visceral de modă, de artă și de viaţă. Este un film-religie și contra-religie în care McQueen-creatorul devine creaţie. Porţi, prin hainele lui, pielea sa. Apare o pseudocarnaţie care îţi schimbă culoarea și care respiră cu tine la unison. Sunt senzaţii de spaimă și de neliniște în care așteptăm ca McQueen să ne lumineze întunericul. Nu o face! Nu o face pentru că noi trebuie să înlăturăm întunericul singuri. Filmul nu este despre modă, este despre viaţă și moarte. Suntem prinși în amalgamul unei credinţe ambigue: o credinţă în care păsările din America se rotesc în jurul lui Leigh Bowery și totul miroase a praf de pușcă.
Alexander McQueen a lucrat în fugă, în goana vieţii în care simţea că cineva pândește. El a stăpânit moda, dar nu a reușit să stăpânească viaţa.
Spunea tot timpul: Be careful – It’s a Jungle Out There!
