FacebookTwitterLinkedIn

Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?

Adaptabilitatea ar fi cel mai potrivit cuvânt care să descrie 2021. Au fost multe vești bune la început de an. Printre cele mai importante, apariția vaccinului și o revenire a economiei care a accelerat puternic în prima jumătate a anului. De altfel, toate prognozele, inclusiv din partea organismelor internaționale indică economia României cu cel mai mare avans din UE la finalul acestui an. Iar mare parte din această creștere economică a venit din consumul privat. În ciuda valului IV, cred că lumea a învățat să trăiască în condițiile restricțiilor temporare, iar afacerile s-au reorientat pentru a face față acestor perioade. Și pentru grupul NEPI Rockcastle anul 2021 a început cu ridicarea restricțiilor din centrele comerciale din cele 9 țări în care suntem prezenți și o revenire a clienților în locațiile noastre pentru cumpărături și petrecerea timpului liber.

Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Evoluțiile de anul acesta au fost diferite, raportate la perioada actuală. Dacă după primul trimestru părea că viața și economia își reintră treptat în normal, am văzut că revenirea nu este ușoară și există o serie de dezechilibre care se pot reactiva oricând. În toamnă, ne-am confruntat cu un nou val al pandemiei care s-a manifestat sever începând cu luna septembrie și cu o serie de restricții pentru domeniul nostru de activitate. Cu siguranță impunerea certificatului verde pentru acces în centrele comerciale va impacta în rezultatele pentru trimestrul al IV-lea, însă, rămâne de văzut care va fi impactul final asupra a ceea ce ne-am propus la nivel de trafic și vânzări. Mai mult, prin prisma restricțiilor repetate din ultimii aproape doi ani, am fost puțin îngrijorați de abilitatea sistemului economic, mai ales în zona de retail, de a face față tuturor măsurilor impuse de autorități. Însă, ne-am dat seama că pentru domeniul nostru de activitate, am dat dovadă de reziliență și adaptabilitate pentru a depăși fiecare obstacol. Și  aici le mulțumim pentru sprijin tuturor celor care își desfășoară activitatea în centrele noastre comerciale, și, mai ales, clienților noștri.

Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?

Optimismul nostru a venit și din optimismul celorlalți actori din piață, atât partenerii de afaceri, cât și consumatori.

Noi am reluat planurile de investiții pe piața locală și le vom accelera în perioada următoare. Avem două proiecte mari în capitală: în primul rând, începem lucrările de extindere la Promenada Mall. În plus, avem reamenajări ale zonelor de food-court în tot portofoliul. Apoi, cum am anunțat recent, am început construcția Vulcan Residence, prima investiție rezidențială NEPI Rockcastle de pe piața locală, cu o valoare de 22 de milioane euro. La final, în 2023, Vulcan Residence va fi un complex rezidențial modern, de 256 de apartamente. Începem anul 2022 și cu demararea construcției Promenada Craiova și continuarea proiectelor rezidențiale, următorul fiind cel din proximitatea Mega Mall București.

De asemenea, am accelerat investițiile în zona de inovație și transformare digitală.

În acest sens, avem numeroase proiecte în desfășurare și ne concentrăm pe abordarea de tip omnichannel, care presupune regândirea și repoziționarea organizației la nivel de experiență oferită clienților și chiriașilor pe toate canalele de interacțiune.

Amintesc lansarea din luna octombrie a aplicației de loialitate SPOT, o aplicație mobilă care oferă beneficii consumatorilor din centrele noastre comerciale, dar și o experiență de cumpărături îmbunătățită. România este prima țară în care compania a lansat aplicația mobilă, urmând ca în viitorul apropiat SPOT să fie implementat și în restul celor opt piețe în care compania activează cu 52 centre comerciale.

Pe zona de sustenabilitate, în 2021, grupul a încheiat un parteneriat cu Enel X prin care 25 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice sunt instalate în centrele comerciale NEPI Rockcastle din 12 orașe ale țării, ajungand la un total de approximativ 200 de stații în acest moment.

Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.

Pandemia ne-a pus pe toți la încercare, iar reziliența mediului de afaceri s-a văzut în revenirea puternică a economiei.

Din interacțiunile noastre vedem o adaptare destul de rapidă la noile condiții. Multe magazine fizice au trecut rapid și la livrări online, dar acest lucru nu a modificat fundamental comportamentul cumpărătorilor care continuă să simtă nevoia prezenței fizice. Practic, pandemia a grăbit răspunsul la întrebarea dacă online-ul va înlocui masiv vânzările fizice și se vede astăzi că acestea sunt complementare, iar majoritatea cumpărătorilor simt nevoia de a reveni cât mai repede în spațiile comerciale fizice, nu doar pentru cumpărături, dar și pentru facilitățile de divertisment și restaurante pe care un mall le oferă. Este însă îngrijorătoare rata mică de vaccinare din România și impactul medical, social si economic pe care această situație îl va avea.

Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021?  Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?

În primul rând, s-a observat o preocupare pentru a menține economia cât mai deschisă, în condițiile în care România a avut acces la vaccinare în același timp și în proporție egală cu toate celelalte state din Uniunea Europeană.

Apoi, Guvernul a continuat o politică de relaxare a condițiilor de plată pentru contribuabili, ceea ce a permis mediului de afaceri să profite mai mult de lichiditățile de care dispunea. La aceste lucruri s-au suprapus schemele de ajutor pentru IMM-uri. Și aici au existat sincope, primele scheme puteau fi implementate mult mai repede. Cu toate acestea, măsurile s-au făcut simțite.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Există multe incertitudini pe plan mondial, pornind de la evoluția pandemiei, presiunile inflaționiste care se regăsesc în întreaga lume. Există o incertitudine suplimentară privind modul în care băncile centrale vor alege să înceapă retragerea lichidităților injectate pe piețe pentru combaterea efectelor pandemiei, mai ales în condițiile unor creșteri generalizate de prețuri și a unor probleme deja manifestate pe partea de ofertă.