Cautare




, Staff

Travel |
|

Alex Găvan a stabilit un nou succes românesc la peste 8000 de metri, fără oxigen suplimentar

Pe 18 iulie, alpinistul Alex Găvan a atins vârful Gasherbrum 2, cu o altitudine de 8035 de metri, din munții Karakorum, Pakistan, fără a folosi oxigen suplimentar sau porteri de altitudine. Cu această reușită, el și-a trecut în palmares al șaptelea vârf de peste opt mii de metri.
1 Alex Gavan, autoportret pe vf Gasherbrum2 (8035m), vf Broad Peak si K2 pe fundal

Expediția, începută pe 14 iunie și planificată să dureze aproape două luni, a ajuns la final, după ce, în timpul ultimei etape de aclimatizare la 7000 de metri, Găvan și echipa sa au intuit potențialul momentului și au pornit din tabăra trei ascensiunea finală către vârf, ascensiune care a durat 17 ore.

În această expediție, Găvan i-a avut ca parteneri de coardă pe Don Bowie (alpinist cu peste 19 expediții himalayene la activ, printre altele, cu vârfurile K2 (8611m) și Annapurna (8081m) urcate fără oxigen suplimentar, cu care Găvan s-a cunoscut în timpul operațiunii de salvare organizată pentru Inaki Ochoa de Olza pe Annapurna, în 2008) și Lotta Hintsa (Finlanda). În timpul escaladei finale, din cauza unor considerente obiective, Don și Lotta au fost nevoiți să renunțe la ascensiune, Găvan atingând vârful în manieră solitară. Don și Lotta urmează să reia ascensiunea vârfului în zilele următoare.

Abia revenit din ascensiune în tabăra de bază, Alex Găvan a declarat:

„Pe 10 iulie, atunci când am plecat împreună cu Don și Lotta să stabilim tabăra trei, planul era să dormim două nopți la altitudinea de 7000 de metri și astfel să ne finalizăm procesul de aclimatizare. Urma să coborâm apoi în tabăra de bază pentru a ne odihni și a fi apoi în formă optimă pentru ascensiunea vârfului. Aveam la noi echipament și provizii pentru numai șase zile de stat sus pe munte. În final, cele șase zile s-au trasformat în nu mai puțin de unsprezece, iar ascensiunea de aclimatizare s-a transformat în chiar ascensiunea finală a vârfului. Este cea mai lungă perioadă compactă de timp pe care am petrecut-o vreodată deasupra taberei de baza în vreo expediție. A fost un efort extrem de dur și de intens, cu cinci nopți consecutive petrecute la peste 7000 de metri.”

Expediția aceasta a fost a patra încercare a lui Alex Găvan de a atinge vârful Gasherbrum 2, după cele din 2007, 2008 și 2016. În total, alpinistul a petrecut mai bine de șapte luni pe pantele abrupte ale acestui gigant himalayan.

„Întotdeauna am privit munții cu reverență, i-am privit ca având propria lor personalitate, propriul lor caracter. La fel de unici ca și noi, oamenii. Nu există doi munți la fel, nu există două vârfuri la fel. De unde, pentru o ascensiune reușită, de fiecate dată, abordarea trebuie să fie una extrem de personală și personalizată. Simt Gasherbrum 2 ca pe o formă de manifestare nonbiologică a vieții, a materiei. Am ajuns să privesc Gasherbrum 2 ca pe un mare maestru spiritual”, mai adaugă alpinistul.

Secvențele video cu momentul atingerii vârfului Gasherbrum 2 vor fi date spre difuzare la întoarcerea în țară a lui Alex Gavan.

Expediţia este posibilă cu sprijinul Mastercard și ZITEC. Alex Găvan dedică expediția pe Gashebrum 2 memoriei a doi oameni și prieteni extraordinari, Simone la Terra și Kumar Rai, cât și celui ce a fost Mihai „Galiani” Cioroianu, primul român pe acest vârf.

Alex Găvan a ajuns astfel la jumătatea proiectului său de a fi primul român care urcă, fără oxigen suplimentar, pe toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri din lume. În acest moment, la nivel mondial, sunt doar 17 alpiniști care au reușit această performanță.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii