Tăriceanu a precizat că, după ce se va încheia şi CExN al PSD, va avea loc şi o şedinţă a coaliţiei PSD-ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu a precizat că în şedinţa Biroului politic al ALDE a prezentat două documente – unul mai amplu de analiză a modului în care s-a îndeplinit programul de guvernare şi un document de sinteză. El a spus că, din totalul de peste 390 de măsuri, 260 nu sunt abordate şi că sunt proiecte importante care ar fi trebuit demarate şi nu sunt îndeplinite, între care a menţionat înfiinţarea Fondului suveran de dezvoltare şi faptul că Legea salarizării ar fi trebuit corelată cu o reformă importantă a principalelor servicii publice.