FacebookTwitterLinkedIn

Acest nou zbor se adaugă celor trei zboruri efectuate de Air France şi celor două zboruri efectuate de Tarom, zilnic, pe ruta București – Paris. Membre in aceeași alianță aeriană, Skyteam, Air France și Tarom au încheiat un acord de colaborare pentru aceste zboruri, asigurând astfel conexiunea facilă atât a pasagerilor Tarom cât și Air France spre alte destinații intercontinentale.

Noul zbor cu plecare din București va avea indicativul AF1689 și va decola la ora 11.55.  Zborul său pereche, cu plecare din Paris, va decola la ora 07.15 din capitala franceză. Durata zborului este de aproximativ 3 ore.

Orarele au fost alese pentru a propune pasagerilor care călătoresc între România şi restul lumii un număr mai mare de posibilități de transfer prin aeroportul Paris – Charles de Gaulle. Noul zbor permite pasagerilor să profite de multiple corespondențe europene și intercontinentale având totodată conexiuni mai scurte pe aeroportul francez.