Cautare




, Contributor

Educaţie |
|

Ai o idee de afacere. Cum poți obține finanțare de 25.000 de euro?

În cadrul unui proiect cu finanțare europeană, 40 de start-up-uri vor primi câte 25.000 de euro pentru a-și porni afacerile.
euro_1811996c.jpg

Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Asociația Travel Focus și Asociația Excelsior, au lansat proiectul „Antreprenoriatul șansa unui viitor mai bun pentru tineri”, prin care, până la finalul anului, 400 de tineri vor putea urma cursuri de educație antreprenorială, iar cele mai bune 40 de idei de afaceri vor primi câte 25.000 de euro finanțare.

Proiectul are o duată de realizare de zece luni și va fi implementat în mai multe etape.

Finanțarea vine și cu obligații pentru cei care vor fi aleși. Cei 40 de tineri selectați de comisia de specialitate își vor deschide o firmă, vor asigura activitatea business-ului pentru cel puțin trei ani și vor investi cei 110.000 RON în activitatea și dezvoltarea afacerii. Noii antreprenori vor trebui să angajeze minim două persoane, locuri de muncă pe care vor avea obligația să le păstreze minim 6 luni după încheierea proiectului.

Vor avea prioritate la finanțare și vor primi punctaj suplimentar următoarele domenii de activitate: IT & C, turism și ecoturism, textile și pielărie, lemn și mobilă, industrii creative, auto, procesarea alimentelor și băuturilor, sănătate și produse farma, energie și management de mediu, agricultură, silvicultură, acvacultură, biofarmaceutică și biotehnologii. Firmele nou create nu vor fi limitate totuși la aceste domenii.

Prin acest proiect se dorește reducerea gradului de șomaj în rândul tinerilor prin crearea a minim 80 de locuri de muncă noi, încurajarea inițiativei antreprenoriale, dezvoltarea abilităților manageriale pentru 400 de tineri, creșterea numărului de întreprinderi și susținerea inovației antreprenoriale. Mai multe informații despre acest proiect pot fi găsite pe site-ul Asociației Travel Focus.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii