Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?
Optimism. Întreaga comunitate de business a plecat la drum cu reticiențe, încă de la sfârșitul anului am luat în calcul cele mai negative scenarii, iar primele luni din 2021 au fost marcate de moderație. Ulterior, ne-am dat seama că trebuie să fim creativi, să apăsăm pedala de accelerație și să profităm de provocări, nu să ne ascundem de ele. Iar pe măsură ce au venit rezultate pozitive, am devenit tot mai optimiști.Trăgând linie, 2021 a fost un an bun, am ieșit pe plus, nu a trebuit să facem rabat la calitate sau la valorea adaugată pe care o oferim celor care ne devin vecini în Cosmopolis.
Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele).
Chiar dacă am fost mai puțin afectați decât în momentul în care pandemia a intrat în viețile noastre, ale tuturor, Covid-19 a continuat să ne afecteze. Avantajul Cosmopolis e faptul că suntem prezenți de 13 ani pe piață, suntem un brand solid, clienții văd evoluția comunității, serviciile pe care le oferim, faptul că nu prezentăm schițe sau tururi virtuale ale viitoarelor locuințe. Dar seriozitatea și calitatea lucrului bine făcut tot nu pot îndepărta în totalitate efectele produse de inflație, costurile materialelor de construcție sau lipsa lor și nici eforturile pe care le depunem pentru găsirea forței de muncă specializate. Până la urmă, orice efect al unei pandemii sanitare afectează o afacere. Dar fiind lideri pe piața de construcții rezidențiale, Cosmopolis fiind un reper, am avut un avantaj în fața competitorilor și am putut să răspundem eficient, rapid, la dorința românilor, care și în 2021 au avut un apetit crescut pentru locuințe noi și moderne, indiferent că vorbim de apartamente sau vile.
Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Ne-am făcut bine temele, iar Cosmopolis a ieșit învingător. La fel ca în 2020, și anul acesta a început sub semnul moderației. În sensul că am respectat planul de investiții, am continuat să ridicăm unități noi conform masterplanului, atât apartamente cât și vile. Am refuzat să tăiem din investiții. Iar astăzi, când tragem linie, cifrele ne arată că am reușit creștem încasările și vânzările cu 20 la sută față de anul trecut, în ciuda inflației, în ciuda prețurilor materialelor de construcție și a costurilor tot mai ridicate cu forța de muncă. Iar 2020 a fost un an extrem de bun, când în plină pandemie am crescut cu alți 20 la sută față de 2019.
Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?
Ai o stare de bine în momentul în care vezi că un proiect început în urmă cu 13 ani continuă să înflorească. Am plecat la drum cu un handicap imens, în urmă cu 13 ani era de neconceput să te muți la periferia Bucureștiului, chiar dacă vorbim de nordul Capitalei. Azi, oricine își caută o locuință nouă știe de existența Cosmopolis, are prieteni care locuiesc aici, nu mai avem nevoie de o carte de vizită. E o performanță ca 13 ani la rând să rămâi liderul segmentului rezidențial. În 2021 am devenit cea mai mare așezare urbană construită de la zero în România postrevoluționară. E drept, un aport important în apetitul clienților vine și din dobânzile mici practicate de bănci, suntem în continuare la un minim istoric, iar pandemia nu a făcut altceva decât să ne readucă aminte tuturor că după o zi complicată, în perioade marcate de atâtea incertitudini, contează unde te întorci acasă, care sunt condițiile în care locuiești, să ai un apartament sau o vilă în care să te simți bine, să poți să crești uman și profesional. Clienții au fost încrezători că acum e momentul potrivit să facă un upgrade în viață. Cea mai mare satisfacție e că am depășit toți indicatorii din 2020, an în care existau voci care anunțau o criză financiară majoră, prăbușirea imobiliarelor.
Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.
Am asistat la repoziționări și adaptare continuă, dar în industria de real estate e complicat și costisitor să își modifice masterplanul, să dărâmi ce ai construit. Dar am analizat ce s-a întâmplat în 2019 și 2020 și am răspuns unui trend : oamenii vor locuințe mai mari. Ca atare, nu am tăiat din investiții, dar am prioritizat construcția de vile. Am fost dinamici și am răspuns unei nevoie majore în nordul Bucureștiului : lipsa de clinici sanitare private. Aceste investiții medicale au lipsit cu desăvărșire, ca atare am decis să facem un pas major și am găsit un partener ca rezidenții din Cosmopolis să aibă propria clinică privată, care face parte dintr-o rețea națională. Am fost dinamici și am investit în infrastructura de drumuri și conexiuni rutiere. Pe partea de reziliență, am avut un avans față de competitori prin prisma cashflow-ului existent din numărul mare de vânzări.
Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021? Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?
Am remarcat politici economice prudente, care erau de înțeles pentru debutul anului, însă această moderație a executivului putea să fie mai optimistă și constructivă în a doua jumătate a anului. Și vă dau și un exemplu concret, cel al TVA-ului de 5% pentru achiziția de locuințe de până la 140.000 de euro. Această inițiativă trebuia să intre în vigoare la începtului anului 2021, dar a fost amânată pentru 1 ianuarie 2022. În schimb, trebuie remarcate eforturile depuse în managementul crizei sanitare, România a fost un exemplu din perspectiva accesului pe care românii l-au avut la vaccinuri, dar și pentru că sistemul sanitar nu a intrat în colaps, în ciuda presiunii imense la care a fost supus.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?
2022 va fi un an cu multe provocări, probabil cele mai multe vor ține de inflație, lipsa materiilor prime, costurile ce țin de forța de muncă specializată. Avem deja o anumită reziliență în această zonă, dar adevăratele provocări cred că vor ține de înăsprirea politicilor monetare globale și o lipsă de predictibilitate a dobânzilor practicate de Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii. Această dinamică a politicilor financiare federale afectează în special piețele emergente, inclusiv România, și poate afecta cantitatea de investiții străine.