Cautare




, Contributor

Travel |
|

Agenția de turism a lui Dragoș Anastasiu a încheiat o asigurare împotriva insolvenței cu o valoare triplă față de cea obligatorie

Nova Travel, agenția touroperatoare a Grupului Eurolines, anunță încheierea unei polițe de asigurare în caz de insolvență/faliment în valoare de 150.000 de dolari, triplând benevol suma minimă prevăzută legal.
dragos_anastasiu_3231

Noua poliță de asigurare încheiată în luna aprilie 2017 (cu Nr. 8109105A / 12.04.2017) prevede explicit faptul că, în improbabilul caz al unei insolvenţe, asiguraţi nu sunt doar turiştii care au achiziţionat direct pachete şi care sunt extrem de puţini, Nova nevânzând direct, ci şi turiştii care au achiziţionat prin detailişti, respectiv prin agenţiile partenere ale Nova Travel.

În plus, contractele de mandat pe care Nova Travel le încheie cu partenerii săi prevăd explicit preluarea integrală a responsabilităţii faţă de clienţii finali de către touroperator.

“Toate aceste demersuri vin ca o garanţie în plus a siguranţei şi încrederii de care trebuie să beneficieze agenţiile partenere, cât şi turiştii, beneficiarii finali ai serviciilor NOVA Travel. Am iniţiat acest demers, urmărind să mărim valoarea poliţiei de asigurare de la nivelul standard de 50.000 USD la 150.000 USD şi am reuşit şi ca urmare a încrederii acordate de asigurator prin prisma bonităţii financiare a grupului din care facem parte. Demonstrăm, încă o dată, că într-adevăr ne pasă atât de client, cât şi de partenerii noştri”, a declarat Dragoş Anastasiu, Preşedintele Grupului Eurolines.

Polița de asigurare a fost încheiată cu firma Generali Asigurări, după ce asiguratorul a avut nevoie de câteva luni pentru a analiza situația Nova Travel.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii