FacebookTwitterLinkedIn

În perioada carantinei, cele două fondatoare Namzya au semnat un contract cu o companie din Orientul Mijlociu.  Agenția condusă de către cele două românce a fost aleasă să redenumească un lanț renumit de clinici specializate în fertilizarea in vitro din Emiratele Arabe Unite și Oman.

Lanțul de clinici IVI Middle East Fertility Clinic din Dubai, Abu Dhabi și Muscat a fost redenumit de către agenția românească Namzya în ART Fertility Clinics.

„Brandul se va extinde la nivel internațional în urmatorii ani. Faptul că ne-au ales și au avut încredere că noi putem să creăm numele perfect care va reprezenta brandul de acum înainte la nivel internațional este o mare onoare și mândrie. A fost un proiect plin de provocari. Pe lângă faptul că, românce fiind, a trebuit să redenumim un brand din tări cu o cultura total diferită de a noastră, am avut enorm de multe criterii de respectat. A trebuit să găsim un nume care sa fie stiintific, să aibă și o latură metaforica, să fie usor de pronunțat și înteles în limba arabă, dar și la nivel internațional, să nu aibă conotații lingvistice negative, să poată fi protejat ca trademark la nivel internațional”, au declarat fondatoarele agenției Namzya.

 De ce „ART Fertility Clinics”?

„Numele final este ART Fertility Clinics. ART este un acronim al termenului stiintific des folosit in lumea medicinei reproductive: Assisted Reproductive Technology. În acelasi timp, ART inseamna “artă”. Iar stiinta avansata este o arta. Medicii sunt artistii, iar copiii viitoarelor cupluri care devin pacientii clinicilor sunt arta iesita din mainile lor. Astfel, ART Fertility Clinics este un nume care transmite cel mai inalt nivel de stiinta in medicina reproductiva, dar si un nume metaforic care transmite caldura, compasiunea, grija medicilor fata de viitorii parinti”, mai adaugă Marcela Sărmășan și Andra Guțui.

În 2019, cele două tinere au dat numele unei mașini (Altroz) din portofoliul Tata Motors, cel mai mare jucător din industria auto din India, și au denumit primul Institut de Studii Clinice din România, AVANTYO.

Deși conceptul de naming nu este întru totul nou la nivel local, meritul înființării primei agenții de naming le revine antreprenoarelor Marcela Sărmășan și Andra Guțui, care împreună au pus bazele Namzya, singura agenție de naming din România și una din puținele agenții specializate în crearea de denumiri pentru mărci la nivel global.