Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Macroeconomie |
|

Agenţia de evaluare Fitch a reconfirmat perspectivele stabile ale rating-ului României

Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung, în valută și în monedă locală, la BBB-/BBB, cu perspectivă stabilă, informează Ministerul Finanțelor Publice printr-un comunicat preluat de AGERPRES.
Ministerul Finantelor Publice

„Reconfirmarea ratingului și perspectivei stabile a României e susținută de situația foarte bună a finanțelor publice, țara noastră poziționându-se favorabil comparativ cu statele din regiune cu același rating, cu o proiecție a deficitului bugetar pentru 2015 de—1,8% din PIB, sub nivelul de—2,5% înregistrat în cazul statelor cu rating BBB și cu un nivel al datoriei publice de 40,6% din PIB, de asemenea sub nivelul de 43,1% aferent statelor cu același rating. În același timp, un alt factor de susținere a reafirmării ratingului și perspectivei pentru România îl reprezintă așteptările pozitive privind creșterea economică în următorii trei ani”, se menționează în comunicatul Ministerul Finanțelor Publice.

Conform sursei citate, agenția Fitch a crescut astfel prognoza proprie privind creșterea economică a României pentru perioada 2015 — 2017, estimând o creștere economică reală în medie cu 3,5% comparativ cu prognoza anterioară de 2,8%.

Fitch consideră că această evoluție pozitivă va fi susținută în următoarea perioadă de cererea internă, amplificată de relaxarea fiscală la nivelul consumului privat, precum și de o revenire a investițiilor din sectorul privat.

Agenția Fitch apreciază că sectorul bancar din România este stabil, în pofida volatilității mediului extern, băncile din România fiind bine capitalizate, calitatea activelor bancare îmbunătățindu-se ca urmare a măsurilor de reducere a creditelor neperformante.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii