FacebookTwitterLinkedIn

„Este un proiect pe termen lung. Platforma pe care a fost înainte fabrica Laromet va fi transformată într-un complex modern. Proiectul va include și un centru comercial care va fi dezvoltat langă stația de metrou Laminorului ”, a declarat Tal Roma, development manager în cadrul AFI Europe România.

Complexul rezidențial situat pe Bulevardul Bucureștii Noi va fi destinat unei comunități private, înconjurată de zone verzi, facilități pentru activități sportive și spații de joacă. Reprezentanții companiei spun că au donat o parte din teren pentru a se finaliza lucrările de stației de metrou din vecinătate și pentru a fluidiza traficul din zona respectivă.

Potrivit dezvoltatorilor, investiția pentru prima fază a proiectului se ridică la 16 milioane de euro, iar lucrările vor fi finalizate în vara anului 2019.

AFI Europe România a dezvoltat AFI Park, un parc de business de clasa A, care oferă 70.000 metri pătrați de spaţii de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C.

În prezent, AFI Europe România dezvoltă în centrul orașului Brașov proiectul AFI Brașov, care include un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și două clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați.

Pe segmentul de birouri, AFI România are în dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 de metri pătrați, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului României.

AFI Europe este o subsidiară a AFI Properties, companie israeliană prezentă în dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală şi de Est din 1997.