Pelicula, care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, a fost văzută de 20.039 de spectatori din toată țara și a obținut încasări de 257.404 lei.
„AFERIM !” este filmul românesc cu cel mai mare succes la premieră, din ultimii 13 ani, depășind producţii ca „De ce eu ?” de Tudor Giurgiu (19.924 în primul weekend), „Poziția Copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer (19.729 spectatori) și „Selfie” de Cristina Iacob (12.648 spectatori).
Premierele de gală continuă și în această săptămână. Filmul va rula în prezența echipei la Iași (astazi, ora 19:30, Cinema City Iulius Mall), Brașov (astăzi, ora 19, Cityplex Eliana Mall), București (marți, 17 martie, ora 19.00, Cinemateca Union), Baia Mare (miercuri, 18 martie, ora 19.00, Cinema City Gold Plaza), Ploiești (miercuri, 18 martie, ora 19.00, Cinema City AFI Palace Ploiești).
„AFERIM!” este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească, la început secolului al XIX-lea. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).
„AFERIM!” este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timișoreana, MEDA, Dr. Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank și Fundația pentru o Societate Deschisă. Finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect susținut de Eurimages.