FacebookTwitterLinkedIn

Datele arată că o performanţă ridicată a fost consemnată și la nivelul rezultatelor Open Market, acestea ajungând până la 32%, ceea ce înseamnă în jur de 10% creştere faţă de 2019, notează Agerpres.

În ceea ce priveşte planurile de extindere, Huawei intenţionează deschiderea a noi magazine şi centre de servicii la nivel local, nu numai în Bucureşti, ci şi în alte două oraşe din ţară, printre care şi Cluj-Napoca.

“Huawei are în plan să ofere soluţii competitive şi inovatoare pentru construirea infrastructurii 5G în România, fiind compania parte din grupul care deţine cele mai multe patente de 5G şi, totodată, compania care a adus o contribuţie relevantă la crearea standardelor de securitate 5G, investind în decursul anilor în dezvoltarea a 23 de instituţii de cercetare în 12 ţări europene. În următoarea perioadă, Huawei CBG se va concentra la nivel local pe consolidarea zonei de telefoane HMS, dar şi a celorlalte categorii, precum laptopuri şi accesorii, segmente care au crescut considerabil şi au ajuns din nou în interesul utilizatorilor de produse Huawei”, precizează compania chineză.

La momentul actual, AppGallery de la Huawei conţine peste 770 de aplicaţii româneşti şi zeci de mii de aplicaţii internaţionale. Produsele şi serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii.