DPD România, companie deținută de grupul GeoPost, subsidiara La Poste și numărul doi pe piața europeană de profil, a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 22,8 milioane lei, față de 17,9 milioane lei în prima jumătate a lui 2012.
Totodată, profitul raportat de DPD România în primele șase luni ale anului în curs a înregistrat o creștere de 11% față de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.
Creșterea se datorează, în principal, investițiilor strategice realizate de companie în dezvoltarea de noi servicii și soluții dedicate segmentului B2C și online, asigurarea unei acoperiri teritoriale optime și furnizarea de soluții de curierat internaționale eficiente și competitive, prin serviciul DPD Clasic International, anunţă compania.
“În 2013 ne-am setat un obiectiv important, prioritatea DPD Romania pe piața locală de curierat: acela de a deveni specialistul în livrări B2C, partener al IMM-urilor și al comerțului electronic, cea mai efervescentă piață la ora actuală. Iata că rezultatele înregistrate ne confirmă reușita eforturilor depuse. Nu ne oprim aici, obiectivul setat este unul pe termen lung, așa că vom continua să investim timp, tehnologie și know-how în dezvoltarea celor mai eficiente, simple și sigure soluții de curierat”, declară Lucian Aldescu, CEO al DPD România.
Compania a bugetat, pentru anul în curs, investiții de peste 600.000 euro, alocate eficientizării sistemelor tehnologice și operaționale, precum și dezvoltării de noi soluții și servicii dedicate livrărilor B2C.