FacebookTwitterLinkedIn

În 2016, Proleasing Motors, de 16 ani dealer și service autorizat pentru brandul Ford, prin centrele integrate din Ploiești, Buzău și Târgoviște, și de 4 ani pentru marca BMW, prin complexul comercial din Ploiești, a avut cea mai dinamică evoluție, de 33%, pentru vânzările de automobile noi marca Ford, iar service-ul BMW a reprezentat a doua cea mai importantă creștere procentuală, de 16,3%.

Cea mai profitabilă linie de business pentru companie a fost comerțul cu automobile noi marca BMW, în timp ce divizia de auto rulate, înființată în a doua jumătate a anului trecut, a avut cea mai mică contribuție la rezultatele companiei.

Proleasing a comercializat, anul trecut, 855 de automobile noi, dintre care 198 de BMW-uri. Cel mai vândut model BMW a fost BMW X5, cu 32 de unități comercializate. De altfel, ponderea cea mai ridicată în vânzări a avut-o modelele din segmentul X, care reprezintă 55% din vânzările mărcii. Valoarea celui mai scump autoturism BMW vândut de Proleasing Motors a fost un model Seria 7, de 148.000 de euro.

În gama Ford, anul trecut, din 657 de unități livrate, cel mai vândut model a fost noul Ford Focus, cu 159 de unități, urmat de modelul Transit cu 153 de unități. Cel mai scump automobil din această gamă livrat de Proleasing Motors anul trecut a fost Ford Edge, cu echipare Titanium, în valoare de 44.000 de euro.

Pentru activitățile de service, compania a avut, anul trecut, cu 11% mai mulți clienți pentru marca BMW, față de anul anterior, ajungând la un număr de 1.867 de persoane, iar, pentru marca Ford, cu 13,4%, comparativ cu anul precedent.

Comerțul cu automobile rulate au crescut cu 3,9%, în a doua jumătate a anului comparativ cu primul semestru, evoluție susținută prin lansarea platformei online multi-marcă, rulate-proleasing.ro.

Ne așteptăm ca în 2017 să depășim rezultatele înregistrate în 2016 pentru toate unitățile noastre de business. Obținerea distincției «Best BMW Dealer in Customer Care» ne-a confirmat, pe de o parte, că facem bine ce facem, iar, pe de altă parte, ne-a motivat să ne depășim propriile standarde de excelență  în relația cu clienții noștri, pe toate liniile de activitate. Suntem convinși că aceasta este cheia succesului pe termen lung, într-o piață în care consumatorul este mai educat, mai elevat, mai pretențios. De aceea, depunem toate eforturile necesare pentru a ieși în întâmpinarea nevoilor clienților noștri – clienți care ne setează, totodată, standarde de calitate înalte în ceea ce privește fiabilitatea soluțiilor pe care le oferim. Viziunea noastră pe termen lung este cea a unei creșteri sustenabile, pe orizontală și pe verticală”, declară Lucian Alexe, directorul general al Proleasing Motors.

Proleasing Motors preconizează că, până la finalul acestui an, cifra de afaceri a companiei va crește cu 25%, față de anul trecut, cea mai importantă sursă de creștere fiind preconizată a fi divizia dinamică de autorulate, care, în primul trimestru al acestui an, a crescut deja cu peste 20%. În total, compania se așteaptă să depășească pragul de 1.000 de unități auto noi și rulate livrate, până la finalul acestui an.

Proleasing Motors are 124 de angajați, localizați în cele trei sedii din Ploiești (sediul principal), Buzău și Târgoviște, în fiecare dinte acestea derulând activități de vânzare și reparație, iar departamentul service are cel mai mare număr de angajați. Proleasing este brandul din spatele unui grup de companii, cu activitate în domeniul leasing-ului (ProLeasing IFN), vânzării și reparației auto, dealer și service autorizat pentru mărcile Ford și BMW (Proleasing Motors). În imediata vecinătate a complexului comercial Ford Proleasing Motors din Ploiești a fost deschis, în anul 2013, un centru integrat BMW, iar, în 2016, a fost lansată și o divizie independentă, multimarcă, de comerț cu automobile rulate.