Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Afacerile BILKA au crescut cu 34%, în primele nouă luni

BILKA, unul dintre cei mai mari producători de țiglă metalică din România, a înregistrat o cifră de afaceri de 100 milioane de lei, în primele 9 luni ale anului, în creștere cu 34%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Horatiu Tepes_1

Compania a produs peste 3 milioane de metri pătrați de țiglă de învelitori metalice au fost produse în perioada mai sus menționată.

Piața de acoperișuri s-a ridicat anul trecut la 27 milioane metri pătrați, 62% fiind reprezentată de acoperișurile metalice, potrivit reprezentanților BILKA.

,,Creşterea de 34% înregistrată în primele 9 luni ale acestui an confirmă aşteptările noastre cu privire la numărul mare de acoperișuri ce necesită înlocuirea imediată. Chiar dacă nu au fost demarate noi lucrări de construcții sau proiecte de anvergură, în domeniul nostru cerere există și vine în mare parte din renovări, peste jumătate din totalul cererilor înregistrate de noi. Considerăm vara lui 2014 ca fiind cea mai bună din istoria BILKA”, a declarat Horaţiu Ţepeş (foto), proprietar BILKA.

Pentru 2014 compania estimează o creștere similară celei din 2013, de 5% și o creștere de 2-3 procente a ponderii acoperișurilor metalice în totalul pieței de acoperișuri.

„Anul acesta în lunile de vară am produs la capacitate maximă, în trei schimburi, în unele zile ieșind pe porțile fabricii peste 200 acoperișuri”, a mai declarant Horațiu Țepeș.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii