FacebookTwitterLinkedIn

Creșterea veniturilor de 0,3 miliarde de euro a fost datorată în principal câștigurilor mai mari din vânzarea de electricitate, inclusiv stimulentele, ca urmare a producției mai mari în Italia, restul Europei și America de Nord. 

EBITDA s-a ridicat la 1,8 miliarde de euro, în creștere cu 12,5% comparativ cu 1,6 miliarde de euro în 2012.

Datoria financiară netă a fost de 5,4 miliarde de euro la finalul anului 2013, în creștere cu aproximativ 0,8 miliarde de euro comparativ cu 4,6 miliarde de euro la finele anului 2012.

Enel obține energie electrică din valuri

Numărul angajaților la finalul anului 2013 a fost de 3.599 (3.512 la finele anului 2012, din care 103 au fost angajați ai Enel.si Srl).

 „Am reușit să extindem capacitatea instalată cu peste 900 MW, consolidându-ne prezența în multe zone din lume și continuând dezvoltarea pe piețe precum Statele Unite ale Americii și America Latină, unde avem numeroase proiecte în curs de desfășurare”, declară Francesco Starace, director general al Enel Green Power.

Capacitatea instalată netă a Grupului s-a ridicat, la finele lui 2013, la 8,9 GW, din care 2,6 GW (29%) hidroenergie, 5,1 GW (57%) energie eoliană, 0.8 GW (9%) energie geotermală, 0,3 GW (4%) energie solară și 0,1 GW (1%) energie din alte surse regenerabile (biomasă și cogenerare). Comparativ cu 31 decembrie 2012, capacitatea instalată netă a crescut cu 0,9 GW (+11,3%), în special în segmentul energiei eoliene.

Electricitatea netă generată de Grup în 2013 s-a ridicat la 29,5 TWh, din care 10,9 TWh (37%) hidroenergie, 12,2 TWh (41%) energie eoliană, 5,6 TWh (19%) energie geotermală, 0,3 TWh (1%) energie solară și 0,5 TWh (2%) energie din alte surse regenerabile (biomasă și cogenerare).

Generarea de energie a crescut cu 4,4 TWh (+17,5%) comparativ cu 2012, în special datorită capacității eoliene instalate mai mari.