Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Aeroporturile din București au înregistrat un trafic aerian record în 2015: 9,3 milioane de pasageri

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat în 2015 pe cele două aeroporturi pe care le administrează, Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), un număr record de 9,28 milioane pasageri.
avion_vacanta_aeroport.jpg

Cele două aeroporturi existente în București au înregistrat 108.566 de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe AIHCB s-au înregistrat 9.27 milioane de pasageri şi 97.218 de mişcări de aeronave.

Faţă de anul 2014, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în anul 2015 a înregistrat o creştere relevantă, de 11,6%.

„Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014”, arată un comunicat emis de către CNAB.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii