Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a inițiat o licitație pentru modernizarea infrastructurii IT.
“Infrastructura IT și comunicații reprezintă un obiectiv de importanță strategică al CNAB, cu impact direct în desfășurarea operațiunilor aeriene asociate în condiții de siguranță și securitate maxime. Asigurarea unui management eficient al informației și tehnologiei de securitate, în contextul avansului tehnologic înregistrat în ultima perioadă și a amenințărilor provenite din spațiul cibernetic, reprezintă un factor important în desfășurarea activității companiei“, se menționează în documentația de atribuire.
Ofertele vor fi deschise la finele lunii august.
“Astfel, dezvoltarea infrastructurii IT și comunicații, în special din centrul de date, dar și acelora dedicate sistemului disaster recovery, reprezintă o măsură care conferă posibilitatea desfășurării în bune condiții a operațiunilor aeroportuare, în condiții de criză sau calamitate, de asemenea și modernizarea acestor echipamente duce la asigurarea unor servicii moderne partenerilor, companiilor – aeriene, handling sau comerciale – care își desfășoară activitatea în cadrul CNAB cu impact bugetar pozitiv pe plan național”, mai adaugă compania.
Compania Națională Aeroporturi București a înregistrat în 2020 afaceri de 372,7 milioane de lei și o pierdere 146,4 milioane de lei. Compania este controlată de statul român în proporție de 80% și de Fondul Proprietatea – 20%, potrivit platformei termene.ro.