Reducerile Carrefour România de Black Friday
Obiectivul Carrefour România a fost să conecteze un univers al reducerilor cu un univers al accesului: la servicii și la metode de cumpărare personalizate, perfecte pentru orice situație. Compania a oferit reduceri de până la 50% nu doar la electrocasnice, articole de vestimentație sau jucării, ci și la produse alimentare, cum ar fi cele de măcelărie sau legumele și fructele bio. Iar acest mix surprinzător este unul caracteristic universului Carrefour, în care magazinele fizice și online sunt one-stop-shops. Mai mult, retailerul a introdus cuponiadele, o serie de promoții aplicabile inclusiv unor categorii care beneficiau deja de reduceri – de exemplu, la jucării s-a aplicat o reducere suplimentară de 50%, în timp ce la electrocasnice, una de 20%, care au dus la costuri reduse semnificativ. Reducerile suplimentare aplicate jucăriilor timp de o zi au dus la dublarea vânzărilor acestora pe canalul online în ziua respectivă, iar subcategorii precum seturile de construcție și jucăriile din lemn au adus jumătate din vânzările din categorie. Trendul s-a menținut și pentru cuponiada de 20% pentru electrocasnice, unde categorii precum televizoarele și combinele frigorifice au înregistrat cifre de vânzări triple față de media înregistrată de Carrefour de Black Friday.
Accesul la servicii
Mai departe de reducerile semnificative, o preocupare cheie pentru Carrefour România a fost accesibilitatea. Astfel, retailerul și-a valorificat profilul omnicanal și a desfășurat campania nu doar în magazinele fizice, ci și pe site-ul Carrefour, și pe platforma Bringo, cu livrare de până în 90 de minute. Putem spune că retailerul a introdus Black Friday și în zona de servicii, oferind transport gratuit pentru livrările Bringo și cele din site carrefour.ro. Pentru o mare parte a campaniei, livrările Bringo au fost gratuite, măsură luată și în cazul comenzilor plasate pe site-ul Carrefour.ro. De asemenea, Carrefour a implementat o nouă soluție pentru clienții care au ales să-și ridice comenzile prin Bringo prin opțiunea Click & Collect, oferindu-le posibilitatea de a face acest lucru din parcările magazinelor, pe lângă opțiunea tradițională din magazine. Pe scurt, o metodă de livrare pentru fiecare nevoie sau preferință. Dar, mai ales, pentru nevoia de timp, grație modelului omnicanal al business-ului Carrefour.
Elementele de noutate
Ca parte din strategia campaniei, ferm ancorată în mediul online, Carrefour România a creat un micro-site dedicat Black Friday pentru o mai bună vizibilitate și interacțiune cu clientul. Însă aceasta este doar o parte din ecosistemul creat de Carrefour pentru Black Friday. „În fiecare an aducem noutăți în campaniile noastre. Și în fiecare an ne propunem să ne dezvoltăm oferta și serviciile, pentru a crea o experiență mereu îmbunătățită pentru clienți. Pe lângă faptul că am creat o campanie de Black Friday cuprinzătoare, cu reduceri chiar și la produsele alimentare, anul acesta am dezvoltat și un nou micro-site dedicat campaniei generale, am implementat campanii generoase de cupoane și ne-am adaptat strategia comercială și de comunicare pe toate canalele. Am oferit diversitate, noutate și comoditate”, a rezumat abordarea Julien Munch, CEO-ul Carrefour România. Ca urmare a acestor tactici, Carrefour România a înregistrat o creștere a vânzărilor online de peste 100% în perioada Black Friday.
Produsele vedetă
Ca și în anii precedenți, topul vânzărilor online a fost condus de Electrocasnice: mixere, cuptoare cu microunde, aspiratoare, frigidere, televizoare, espressoare, aragazuri, fiare de călcat. Produsele pentru bucătărie au avut un aport semnificativ, fiind de altfel o categorie strategică pentru Carrefour. O categorie surpriză este cea de carte, unde Carrefour România a înregistrat o creștere cvadruplă a numărului de produse vândute față de anul trecut. În egală măsură, s-a observat un comportament diferit față de anul trecut la categoria de jucării, fiind primul an în care jocurile educative au condus clasamentul categoriei, prin seturi de construcție, puzzle, jocuri de logică și memorie, jocuri de societate, jocuri educative, jucării de lemn.
Pe viitor
Conform Carrefour România, online-ul se va consolida ca element cheie în campaniile de viitor ale retailerului. De altfel, grupul a anunțat recent la Paris că își va crește cu aproximativ 50% investițiile în mediul digital între 2022-2026, pe baza unui plan dedicat cu obiective ambițioase. Astfel, Carrefour își propune atât la nivel de grup, cât și local, ca profilul său omnicanal, cu un important pilon digital, să fie un vector puternic de diferențiere pe o piață aflată într-o continuă și rapidă schimbare.