Vacanță pentru business
Vacanțele sunt binevenite oricând, chiar și după pandemie, și mai ales după o perioadă în care moralul angajaților a avut de suferit în urma unor măsuri restrictive pentru timp îndelungat.
Compania noastră nu și-a încetat niciodată toată activitatea de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost chiar momente în anul 2020 când am fost susținuți de către autoritățile publice să continuăm activitatea pe șantiere, mai ales în proiectele pe fonduri nerambursabile. Avem numeroase șantiere deschise în toată țara, și anul trecut s-a lucrat intens pentru a respecta termenele stabilite.
Vacanțele sau concediile sunt esențiale pentru toți angajații noștri, în special într-un domeniu în care se desfășoară activități complexe de coordonare, iar programul de lucru este deseori suplimentat, uneori chiar și în weekend-uri.
Certitudini și predictibilitate
În domeniile în care activăm sunt semnale bune, se investește susținut în modernizarea infrastructurii de termoficare, în reabilitare termică, precum și în construcții civile la cheie. Odată cu acceptarea PNRR, se va investi și mai mult. Pe măsură ce a crescut cererea, și nivelul de profesionalizare a crescut, iar resursa umană este esențială pentru calitatea lucrărilor, deci pot să spun că avem încredere, perspectivele sunt optimiste.
Îngrijorări
Un lucru care ne îngrijorează este lipsa personalului de coordonare (manageri de proiect, ingineri, tehnicieni, economiști), precum și a personalului calificat. Suntem într-un moment în care avem, pe de o parte, perspective foarte bune de proiecte de investiții, și pe de altă parte, o îngrijorare foarte mare din cauza acestei lipse cronice de personal.
Sperăm ca generațiile care sunt în pragul angajării în anii următori (absolvenți de facultate, școală profesională) să aleagă să își înceapă o carieră în țară, să analizeze obiectiv opțiunile de angajare.
Diferențele din prezent dintre România și țările din Vestul Europei sunt diminuate semnificativ față de situația de acum 20 de ani, din toate punctele de vedere (nivel de salarizare, pachete de beneficii, program de lucru, predictibilitate).
Ține de fiecare dintre noi, ca antreprenori, să ne propunem să generăm un mediu cât mai predictibil, atractiv și corect pentru angajații noștri, în fiecare dintre companiile pe care le conducem.
În SICOR, am încercat să formăm o echipă în timp, am investit în pregătirea angajaților și am vrut să le oferim un mediu de muncă stabil, cu perspective reale de creștere.
Planuri de business
SICOR este o afacere în creștere, dar, având în vedere contextul anului trecut, ne dorim pentru o perioadă să menținem cifra de afaceri, iar pentru 2022, prevăd o creștere de 10%, pe fondul investițiilor în modernizarea rețelelor de termoficare, domenii în care suntem printre liderii de piață în România.
Vacanță în țară sau străinătate
Da, am ales Grecia, pentru că este o destinație apropiată și foarte potrivită pentru familii. Anul trecut, am evitat să călătoresc în afara țării, m-am deplasat, în general, doar cu interes de serviciu, unde aveam lucrări, iar pentru relaxare am ales să iau câteva weekenduri prelungite, mai ales la munte, unde se putea păstra distanța mai ușor decât pe litoral.