Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Agricultură |
|

Adrian Oros: România este cea mai birocratizată ţară din Europa în administrarea agriculturii

România este cea mai birocratizată ţară din Europa în ceea ce priveşte administrarea agriculturii, a afirmat Ministrul Agriculturii, Adrian Oros.  
Adrian-Oros

El a arătat că 14.600 de bugetari se ocupă, la nivel naţional, de un domeniu care este „eminamente privat”. De asemenea, Oros susţine că este nevoie de apariţia Camerelor Agricole ca structuri independente care să ajute la rezolvarea problemelor celor din acest domeniu, pentru că statul, atunci când intervine, „de multe ori încurcă”, transmite Agerpres.

„Eu am spus că suntem 14.600 de bugetari, atâţia suntem care gestionăm o agricultură care este eminamente privată. Din acest punct de vedere, cred că suntem ţara cea mai birocratică, eu mă refer doar la agricultură, nu-mi dau cu părerea în alte domenii. 

Dar să ai 14.600 de oameni care gestionează, de la stat, o activitate eminamente privată, mie mi se pare un pic mult în anii 2020. Tocmai de aceea eu am militat şi voi milita pentru apariţia Camerelor Agricole.

În toată Europa există aceste Camere Agricole care sunt nişte entităţi private care reprezintă cu adevărat interesele fermierilor dintr-o anumită zonă şi care nu numai că reprezintă interesele, dar rezolvă foarte multe probleme de ecosistem, probleme de relaţii între fermieri, probleme pe care statul prin instituţiile sale, prin oamenii pe care îi are niciodată nu le poate rezolva, de multe ori le încurcă”, a afirmat Adrian Oros, citat de Agerpres.

În 2009 a existat un proiect legislativ privind funcţionarea Camerelor Agricole, dar a fost abandonat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii