Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Adrian Drăghici: „Reese Palley a fost un punct de inflexiune în viața mea“

IMG_5451_draghici.jpg
Pentru omul de afaceri Adrian Drăghici, fondatorul firmei Rom-KU, întâlnirea cu americanul Reese Palley, la începutul anilor ’90, a fost provindențială. Ideile acelui om „excentric” au reprezentat pentru Drăghici zeci de oportunități. Multe s-au transformat în businessuri de succes.   Fragment din volumul de convorbiri „Primul an de publicitate”, aflat în pregătire editorială. 

Forbes: „Istoria nescrisă” a industriei noastre de publicitate spune că Graffiti este prima agenție de publicitate din România. Aveți cumva o altă părere ?

Adrian Drăghici: Cred că această părere s-a creat în urma unui clip TV de autopromovare făcut de Graffiti. În realitate, „Istoria scrisă” de la Registrul Comerțului clarifică acest aspect: Graffiti s-a înființat pe 5 august 1991, iar Rom-KU Advertising exista deja din 15 iulie 1991. Deci, istoric vorbind, Rom-KU a fost prima.

Forbes: Ce făceați în acel an? 

Adrian Drăghici: Eu lucram în Comerțul Exterior. Eram inginer electronist și mă ocupam de exportul de componente electronice de la IPRS Băneasa către piețele din SUA, Canada și Australia. În 1990, rămăsesem la firma Electronum, în Comerțul Exterior, cu dorința de a vedea ce se întâmplă și cum se reorganizează activitatea societății.

Forbes: De fapt, ce așteptați?

Adrian Drăghici: Așteptam să facem ceva cu meseriile noastre. În mod contrar așteptărilor mele, Electronum a început să se „adapteze” cererii: importa whisky, blugi și tot ce se cerea pe piață, numai ca să facă bani. Conducerea de atunci, aleasă democratic la începutul anilor ’90, în loc să se gândească cum să utilizeze forța de muncă specializată pe domeniul electronic și în Comerțul Exterior, prin înființarea unor firme care să reprezinte în România branduri electronice (Sony, Samsung sau JVC, de exemplu), prefera să importe blugi și whisky.

Forbes: Cum l-ați cunoscut pe Reese Palley, acest american de care vorbesc toți „veteranii” publicității românești?

Adrian Drăghici: Am să deschid o scurtă paranteză: Reese avea pe vreme aceea vreo 70 de ani. Plecase de-acasă, din America, de vreo 10 ani, într-o călătorie în jurul lumii, făcută așa, pe îndelete. Își vânduse afacerile, dăduse bani la copii și plecase pe yachtul său în jurul lumii. Avea un yacht foarte bine echipat. În decembrie ’89, Reese ajunsese în Marea Neagră să vadă România. A tras yachtul în portul Tomis din Constanța și a venit la Bucuresti. Totul era cenușiu, fără culori, luminile stinse, știți cum era în România! El n-a găsit nimic interesant la noi și s-a dus în Crimeea. De acolo Reese își trăgea originile, el fiind un american evreu cu origini rusești. Am avut multe de învățat de la el…

Forbes: Și când a revenit în România?

Adrian Drăghici: S-a întors în ianuarie ’90, când a aflat ce se întâmplă în România. A venit la București și a început să se agite să facă ceva afaceri, cum avea el o vorbă, „business for fun!” A venit și la Electronum și acolo ne-am cunoscut. Cred că am și făcut atunci o mică afacere…

Forbes: Ce impresie v-a făcut Reese Palley?

Adrian Drăghici: Era atipic pentru lumea noastră. Purta o pălărie cu boruri largi, plină cu insigne din toate locurile prin care trecuse. Era foarte înalt și bine făcut. O apariție absolut exotică. Contrar aparențelor, mie mi-a părut un tip serios și hotărât. La început, mi-a cerut diverse contacte și sfaturi. Reese vedea că România era un teren gol pentru afaceri. Asta vedeam și eu.

Forbes: El a fost cu ideea afacerilor în publicitate?

Adrian Drăghici:  El mi-a vorbit, la modul general, despre multe domenii care nu existau în țară. Evident, absența publicității și a atâtor alte servicii o vedeam și eu pentru că, până atunci, călătorisem mult în Vest. Dar pentru noi era greu de stabilit care să fie domeniul prioritar. Publicitatea se putea porni mai ușor, cu puține investiții. Până la urmă am decis să înființăm firma Rom-KU și să ne dezvoltăm pe mai multe domenii în paralel.

Forbes: Ce fel de publicitate ați început să faceți atunci?

Adrian Drăghici: În iulie ‘91, mi-a trecut pe la ureche că Regia Autonomă de Transport București va importa 150 de autobuze noi. Atunci, RATB avea niște „jafuri”, toate niște vechituri, arătau jalnic și nu puteau purta reclame. Ideea de a face publicitate pe autobuze o aveam mai demult. Acele autobuze noi erau Ikarus-uri aduse din Ungaria, cu caroseria galbenă. Ne-a venit ideea că acel galben este foarte asemănător cu cel de la pachetele de țigări Camel. Atunci, ne-am suit în avion și am mers în Elveția, unde se aflau birourile R.J. Reynolds pentru Europa de Est. Le-am arătat autobuzele și o simulare cum va arăta pe acel galben logo-ul Camel cu acea cămilă albastră. Au fost încântați și au considerat că prețul nostru este foarte bun. Astfel, i-am convins, am făcut contractul și Rom-KU a devenit agenția care se ocupa de publicitatea țigărilor companiei R.J. Reynolds.

Forbes: Contractul a fost numai pentru acele 150 de autobuze Ikarus?

Adrian Drăghici: Acesta a fost începutul. Apoi, am continuat cu adaptarea, traducerea și difuzarea reclamelor pe TV și presa scrisă, am căutat prin oraș locuri pentru semnele luminoase Camel, le-am făcut materiale promoționale și multe alte activități de promovare. Nu se punea încă problema de creație publicitară în România.

Forbes:  Dar panotajul când a apărut?

Adrian Drăghici: Inițial am ridicat semne luminoase pe clădiri. În perioada ’92 – ’93, noi și cu Graffiti, ce reprezentau Philip Morris, „ne băteam” pe piață pentru fiecare rooftop (structură de sigle și logo-uri amplasate pe acoperișul clădirilor – nota red.). Era o concurență acerbă pe locații între Rom-KU și Graffiti. Am reușit să ne asigurăm câteva sute de rooftop-uri în București. Dar a fost prea devreme. Nu existau clienți și nici bugete de publicitate pentru câte locații aveam. Era o afacere mult prea avansată pentru momentul respectiv.

Forbes: Bogdan Enoiu a lucrat la Rom-KU? (Fondatorul agenției Clip Advertising, devenită apoi B.V. McCann-Erickson – nota red.)

Adrian Drăghici: Da, Bogdan a lucrat cu noi. El a bătut la ușa Rom-KU în ’91 ca să ne propună un contract de publicitate pentru firma noastră în ziarul „România liberă”. Bogdan era un tânăr foarte activ, foarte energic și cu un talent înnăscut de vânzător. Ne-a plăcut foarte mult de el și chiar i-am propus să rămână cu noi. Am lucrat împreună o vreme, el ocupându-se de publicitatea în sport, pe stadioane, pentru că este un pasionat al sportului. Era evident că Bogdan putea mai mult și a plecat cu o strângere de mână prietenească, formându-și propria agenție. La început, Clip Advertising a avut sediul chiar lângă Rom-KU, tot în Hotelul Dorobanți.

Forbes: Ce licențe internaționale de publicitate ați adus în România?

Adrian Drăghici: Am adus pentru prima dată Young&Rubicam. A fost prima licență a unei rețele globale de publicitate prezentă în România. Am și decorat un autobuz din București cu Young&Rubicam – Rom-KU. Și am început să lucrăm pentru clienții Young&Rubicam: Colgate Palmolive, Pepsi și mulți alții.

Forbes: Scuzați-mă, dar nu Adrian Sârbu a avut licența pentru Young & Rubicam? (fondatorul de mai târziu al trustului de presă Media Pro – nota red.)

Adrian Drăghici: Nu! Noi am adus Young&Rubicam. Iată ce s-a întâmplat! La Colgate Palmolive era un director columbian care era un tip destul de afurisit și care nu îi respecta deloc pe angajații noștri care se duceau să discute cu el planuri de media sau strategii. Îi ținea pe la ușă și le vorbea cu aroganță. De vreo două ori i-am și atras atenția! „Dom’le, vă solicităm un minim de respect, suntem parteneri în afaceri, nu ești matale șeful, iar noi suntem sclavii!” N-a înțeles. Până într-o zi când l-am chemat pe director și i-am spus că suntem nemulțumiți de modul în care ne trateaza oamenii și de la începutul lunii viitoare concediem clientul Colgate-Palmolive. A fost o „bombă” care a picat destul de prost și a fost o mișcare unică în publicitatea de atunci, sau poate din totdeauna… Imediat au venit de la Viena cei de la Young&Rubicam ca să ne tragă de urechi.

Forbes: Ce buget avea Colgate Palmolive?

Adrian Drăghici: Era un buget mare, cu multe cifre pentru acea vreme. Dar am preferat să pierdem decât să fim tratați cu aroganță. În acel moment, inevitabil și de așteptat, am rupt și afilierea cu Young&Rubicam, care s-a dus pe piață și a ales pe Media Pro, fondată de Adrian Sârbu. Dacă nu mă înșeală memoria, asta s-a întâmplat prin 1994.

Forbes: Să revenim la licențele de publicitate pe care le-ați adus.

Adrian Drăghici: Am mai adus DDB Needham cu o companie care se numea Ideas Inc. În fruntea acestei agenții am avut ca manager un român venit din Canada. Cu această firmă am operat contul de țigări Assos. Tot în acea perioadă am înființat împreună cu Petra Groiss agenția Scala – J.Walter Thompson, cu licența J. Walter Thompson. Dar am ratat aducerea rețelei McCann-Erickson, pentru că Bogdan Enoiu a fost mult mai bun decât noi, trebuie să recunosc.

Forbes: Cum adică a fost mult mai bun?

Adrian Drăghici: A fost mult mai bun în furnizarea de servicii și a știut să țină mult mai aproape de clienții McCann în România. Practic, a reușit să ofere clienților niște contracte foarte bune, riscând să nu aibă profit. El s-a apropiat foarte mult de Coca-Cola, care era clientul McCann, și acesta a impus rețelei să lucreze cu Bogdan în România. A fost corect. Ulterior, noi am mai adus Lowe GGK care, la un moment dat, la nivel global, a fuzionat cu Lintas, și atunci am renunțat. Astfel, agenția noastră Lowe GGK a fuzionat cu Lintas în România, care fusese adusă de Paul Radu și Veronica Savanciuc, care aveau agenția Plus Advertising. Apoi, în 1996, am adus în țară rețeaua Euro RSCG și am început să lucrăm pe conturile Philips, Peugeot și pe alte conturi bune.

Forbes: De ce ați pierdut până la urmă afilierea cu Euro RSCG?

Adrian Drăghici: În campania electorală din anul 2000 am implicat agenția Euro RSCG din România, neglijând oarecum clienții principali ai rețelei. Din această cauză am pierdut licența. Aceasta a fost preluată de Adrian Dura, cu ADDV. A fost normal, trebuia să ne așteptăm la această despărțire.

Forbes: Ce făcea Reese Palley în toate aceste afaceri?

Adrian Drăghici: Reese se implica foarte mult în aceste lucruri. Dar multe dintre ideile sale, ca să spun așa, erau nepotrivite momentului. Au fost și idei care n-au fost aplicate corect. Ideile lui Reese se loveau de birocrația din România sau de neînțelegerea unora. În astfel de momente, Reese îi spunea soției sale să facă bagajele și să plece din România.

Forbes: A fost un om providențial pentru dumneavoastră?

Adrian Drăghici: Da, providențial. Ne-am completat și ne-am înțeles foarte bine. Din cele circa 20 de afaceri pornite împreună cu el, cam jumătate au fost exit-uri de succes. Celelalte au cedat din cauza condițiilor de pe piață. Întâlnirea cu Reese Palley a fost un punct de inflexiune în viața mea.

(15 ianuarie 2013, București)

CARTE DE VIZITĂ

  • Adrian Drăghici este fondatorul mai multor afaceri în anii ’90: Rom-KU, GfK România, Snelling România, IDG România, Romanian Publishing Group, Cable Vision of Romania, Transit Metro Media, Euromedia. Multe dintre acestea au fost exit-uri de succes.
  • Este absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Electronică.
  • A lucrat ca inginer electronist la IPRS Băneasa și în Comerțul Exterior.
  • Are un Master EMBA ASEBUS – University of Washington.
  • În prezent este directorul general al grupului de firme Amerinvest – dezvoltator și administrator imobile de birouri.
  • S-a născut pe 5 iunie1951, la Focșani.
  • Este necăsătorit.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii