Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

500 miliardari |
|

Adrian Cuc și familia – 500 Miliardari Ediția 2011

Nume: Adrian Cuc și familia Avere: 9-10 milioane de euro Varsta: 46 de ani Resedinta: Arad Domeniu/Companie: Retail

Planurile fraţilor Adrian şi Floare Cuc, care în urmă cu doar patru-cinci ani intenţionau să investească 350 de milioane de euro în 250 de supermarketuri şi hipermarketuri Spar în România, s-au spulberat. Pariul pe retailul modern a fost pierdut, iar criza i-a îngenuncheat. Lanţul de magazine Spar, cel care a dat tonul insolvenţelor din retail în 2009, a înregistrat anul trecut afaceri de numai 10 milioane de euro pe piaţa locală, de patru ori mai mici decât în 2008. Potrivit raportului anual al grupului olandez Spar, până la finalul lui 2009 reţeaua a închis şapte magazine şi a pierdut circa 60% din rulaje, ceea ce a dus la o scădere a cifrei de afaceri până la 18 milioane de euro, în acel an.

Cei doi fraţi au încercat, totuşi, să găsească un fond de investiţii pentru a vinde afacerea, însă negocierile au eşuat. Trendul închiderilor de magazine a continuat şi în 2010, iar fraţii Cuc au pus lacăt pe alte şapte magazine. „Numărul de magazine a scăzut de la 14 la 7“, se mai arată în raportul companiei. Retailerul olandez Spar International a intrat pe piaţa din România în 2005 prin intermediul companiei locale Spar SRL. Fraţii Cuc au deschis primul magazin în 2006, iar în 2009, la momentul intrării în insolvenţă, Spar era unul dintre cei mai mari retaileri alimentari români, cu afaceri de 44 de milioane de euro în 2008 şi pes¬te 20 de magazine. Potrivit administratorului judiciar al Spar SRL Arad, pe lista creditorilor companiei figurau circa 400 de furnizori, bănci şi alţi parteneri de afaceri, cu o valoare cumulată a creditelor declarate de circa 30 de milioane de euro.

Fraţii Ioan şi Floare Cuc mai deţin şi firma de distribuţie Astral Impex, aflată la rândul său în insolvenţă. Afacerile firmei se ridicau la 120 de milioane de euro în 2009, iar cei mai mari creditori sunt băncile. Compania arădeană a pier¬dut anul trecut şi cel mai mare contract, respectiv distribuţia ţigărilor Philip Morris.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii