FacebookTwitterLinkedIn

„Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a semnat în data de 1 septembrie 2021 ordinul de numire a noului manager interimar al Bibliotecii Naţionale a României. Această funcţie va fi ocupată de Adrian Cioroianu, istoric, autor, jurnalist şi om politic român, fost ministru al afacerilor externe în perioada 2007-2008” – a anunțat Ministerul Culturii.

Adrian Cioroianu a ocupat funcţia de europarlamentar (2007), ambasador al României pe lângă UNESCO până în anul 2020, iar în perioada 2012-2015 a fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde susţine cursuri şi în prezent, având gradul didactic de profesor.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: „Îi doresc mult succes domnului Adrian Cioroianu, care are o misiune aparte în peisajul cultural actual. Am încrederea că numirea dumnealui, datorită erudiţiei şi experienţei vaste, va crea o punte coerentă între instituţie şi publicul cititor, un nou raport cu societatea”, conform Agerpres.